Poșta Română: Date despre plata pensiilor pentru luna mai
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/02/New-Project-2.jpg)
Compania Națională „Poșta Română” a transmis o serie de clarificări privind distribuirea pensiilor și a prestațiilor sociale aferente lunii mai 2025. Potrivit anunțului oficial, livrările vor începe cu date de 2 mai 2025 .
„Pensiile și prestațiile sociale aferente lunii mai 2025 vor fi distribuite ÎNCEPÂND CU DATA DE 2 MAI 2025! Ne asigurăm beneficiarii, că toate pensiile și prestațiile sociale vor fi livrate la timp și în condiții de maximă siguranță,” se arată în comunicatul instituției.
Instituția dă asigurări că toate sumele vor fi distribuite la timp, cu respectarea condițiilor de siguranță maximă. Precizările vin în contextul unor informații apărute recente în presă, care au creat confuzie în rândul pensionarilor.
Declarația vine în contextul în care Casa Națională de Pensii a avertizat că, luna viitoare, pensiile vor fi livrate mai târziu decât de obicei , din cauza minivacanței de Paște și de 1 Mai. Astfel, deși în mod obișnuit Poșta Română începe plata pensiilor pe 1 ale lunii, în luna mai prima zi lucrătoare este 5 mai, ceea ce determină un ușor decalaj în programul de distribuție.
Situații similare în plata pensiilor s-au înregistrat și anterior
Potrivit oficialilor, situații similare s-au înregistrat și anterior: în luna ianuarie, de exemplu, poștașii au început activitatea abia pe 8 ianuarie, iar unele pensii au fost înmânate chiar și pe 20 ale lunii.
Este important de menționat că pensionarii care încasează pensia pe card nu vor fi afectați de această întârziere. Transferurile bancare se vor face la timp, până cel târziu pe 15 mai, conform graficului stabilit.
Pentru luna aprilie, livrarea pensiilor s-a desfășurat conform calendarului obișnuit, fiind finalizată până la data de 15 aprilie. Cele 10 zile lucrătoare necesare pentru distribuție au fost respectate întocmai de angajații Poștei.