Postul Paștelui începe de azi. Cum ne pregătim și ce nu trebuie să mâncăm

Publicat: 07 mart. 2022, 06:00, de Puterea.ro, în LIFESTYLE , ? cititori
Postul Paștelui începe de azi. Cum ne pregătim și ce nu trebuie să mâncăm

Creștinii ortodocși intră de azi, 7 martie, în Postul Paștelui, cel mai aspru și cel mai lung dintre cele patru mari posturi de peste an, rânduite de Biserica Ortodoxă. Acest post are o durată de 40 de zile, până la sărbătoarea Învierii Domnului, care va avea loc pe 24 aprilie 2022.

În această perioadă, credincioșii trebuie să se pregătească duhovnicește pentru marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului. Studiile arată că o treime dintre români postesc în așteptarea Învierii Domnului. Potrivit rânduielilor bisericești, cele șapte săptămâni care urmează amintesc de suferințele lui Hristos. Petrecerile sunt considerate nepotrivite, iar nunțile și botezurile interzise.

Urmează, așadar, 40 de zile de rugăciune și de curățire trupească și sufletească. Înaltpreasfințitul Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului spune că „Mântuitorul ne învață că trebuie să-i iertăm pe toți. De fapt, asta este însemnătatea acestei duminici de dinaintea Paștelui, a iertării”.

Postul Paștelui este considerat a fi unul aspru din punct de vedere alimentar, oamenii renunțând la carne, pește, brânză, lapte, ouă, vin și grăsime. De asemenea, în timpul celor 40 de zile de post, potrivit rânduielilor bisericești,  credincioșii sunt sfătuiți să nu facă fapte rele sau să aibă gânduri necurate despre oamenii din jur.

Postul Paștelui: Ce nu se consumă

Prin urmare, în postul Paștelui, creștin ortodocșii adoptă o atitudine spirituală, se roagă și își curăță sufletul, dar nici nu consumă alimente precum carne, brânză, ouă, lapte și pește. Pe durata postului există și dezlegări la pește, zile în care cei care postesc au voie să consume mâncăruri din pește. Zilele când au loc dezlegări la pește sunt: În ziua de Praznicul Bunei Vestiri – pe 25 martie; De Florii – în duminica dinaintea Paștelui.

Cel mai drastic post de peste an cere o curățare din toate punctele de vedere, rugăciunea fiind cea mai importantă. Potrivit rânduielilor bisericești, această perioadă de post amintește de suferințele lui Hristos pe cruce. Postul de 40 de zile se încheie vineri, 23 aprilie, înainte de Sâmbăta lui Lazăr (24 aprilie). Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor sunt considerate praznice aparte, scrie doxologia.ro.

Urmează Săptămâna Patimilor, care este încadrată într-un regim mai aspru de postire. Cu alte cuvinte, pe lângă cele 40 de zile de post, se mai adaugă opt zile atribuite Postului Mare.