Posturile TV de sport ale Telekom au fost preluate de Orange
Telekom România a cedat canalele de sport pe care le controla către Orange România. Modificarea acţionariatului s-a făcut cu acordul membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului în şedinţa din 21 iulie 2021. Orange a preluat anul trecut și 54% din fostul Romtelecom, controlat la acea vreme tot de Telekom.
Membrii CNA au votat în unanimitate trecerea acţionariatului de la OTE la Orange România, potrivit PaginadeMedia.
Astfel, Orange deţine următoarele posturi: Telekom Sport 1, Telekom Sport 2, Telekom Sport 3, Telekom Sport 4, Telekom Info.
Mutarea vine după ce, în toamna anului trecut, Orange a preluat pachetul majoritar din acţiunile companiei Telekom România (partea de servicii fixe de telefonie, internet şi TV).
Actualele staţii de sport Telekom au pornit, cu alte nume, acum peste zece ani. Compania – pe atunci – Romtelecom şi-a făcut canale de sport în 2010, atunci când CNA-ul a acordat licenţa pentru două posturi Dolce Sport. Ulterior, Romtelecom a ajuns să aibă patru canale de sport: Dolce Sport 1, Dolce Sport 2, Dolce Sport 3 şi Dolce Sport 4.
În ultimii doi ani au mai existat schimbări la Telekom Sport. Parte din angajaţi au fost restructuraţi, iar alţii au trecut pe contracte oferite de Clever Media, compania care deţine programele Look Sport.