Poveste cu iz regal. Sau nu? Hotelul Rex din Mamaia, între extaz și agonie
Nici anul ăsta, ca de 11 ani încoace, Rexul din Mamaia – hotelul Rex, vreau să zic, nu primește oaspeți. Nici anul ăsta loazele și beizadelele – deh, copii de bani gata, cu fițe și hachițe, pentru care cuvântul turcesc pare să se potrivească mănușă, nu-și etalează bolizii de lux în parcarea de la Rex.
Și nici pițipoancele plastifiate nu fac furori prin club până la 5:00, evident, dimineața, când omul de rând iese și el cu telefonul, ori cu ce are, să prindă un răsărit. Nici șampania cu care un amărăștean își cumpără un apartament într-un oraș din țară nu curge valuri, valuri.
Nici decibelii muzicilor nebune nu sparg timpanele clasei de jos – în comparație cu ăștia, mahării, ce să fim noi, ăștialalți? – care pierde noaptea pe malul mării ori, după caz, pe la vreo terasă mai cumsecade. Și nici bodyguarzii lați în umeri nu mai păzesc hotelul, într-o parte, într-alta, și nu mai direcționează turiștii să ocolească pe la 50 de metri de Rex, ca nu cumva să-i ia luciul hotelului ori să strice zenul, karma și Feng Shui-ul snobilor din hotel.
Nu, nici anul ăsta Rexul nu e în picioare. Adică, e. Imobilul, cum, necum, e la locul lui. Dar, ca să nu mai vorbesc plastic, precizez că Rexul nu e funcțional. Dimpotrivă. Totul e vraiște. Exterior, parcare, plajă din fața lui. Nimeni nu deschide ușile, nimeni nu aerisește, măcar, prin interior, nimeni nu calcă pragul impunătorului hotel de la malul mării. Cel puțin așa pare din afară, că, de ce să zic, n-am intrat înăuntru să iau pulsul.
Zidurile hotelului sunt triste și cenușii. În parcare, palmierii aduși la Mamaia de un ministru și de un primar care voiau să facă din stațiunea aflată în administrația Constanței un, nu știu, Monte Carlo mai mic și mai neînsemnat, s-au dus nouă și cu-a brânzei zece. Nici rădăcina n-a mai rămas de ei.
Trecătorii au transformat ghivecele imense în care se aflau, altă dată, palmierii ăștia, în coșuri de gunoi. Vorba cântecului: ce-a fost verde s-a uscat, ce-a fost Rex s-a scuturat. Ultima parte e de la mine, ca să vedeți ce poetă sunt. Ce voiam să zic, iarba e uscată, calcă pe ea care cum vrea și cum poate. Și lumea poate, ba și vrea. Poate, inconștient, să răzbune vremurile când nu putea.
Foc la Rex
Ca din 2011 încoace, când a luat foc, hotelul mulți ani emblematic pentru stațiunea Mamaia, e închis. Despre situația lui juridică, nu mă bag să vorbesc. Pentru că nu am date, nu am informații, nu am hârtii care să susțină în vreun fel ce spun sau ce afirm. Așa că spun și eu ce spune toată lumea: omul de afaceri Dan Adamescu a cumpărat Rexul de la Viorel Păunescu.
Era 2006 și a plătit pe el 10 milioane de euro. Atunci, Rexul era cel mai cunoscut și mai important hotel de cinci stele de la Mamaia. Toată lumea bună, în afară de odraslele cu bani, trăgea, de pe unde venea, la Rex. Numai cinci ani s-a bucurat Adamescu să fie proprietarul Rexului. Căci, în 2011, la acoperișul Rexului izbucneau – unii zic că accidental, alții că puse de mână de om, flăcări mari.
Lumea intra în alertă. Pompierii se grăbeau să stingă focul. Iar hotelul intra, direct, nu aparent, într-un con de umbră. Și umbra, în timp, s-a făcut beznă. Eh, și alături, gard în gard cum ar veni, ca să vorbesc metaforic, Viorel Păunescu deschidea, în timp ce Rexul era în flăcări, un complex imobiliar de lux, Caelia. E lesne de înțeles că lumea bună care umplea Rexul s-a mutat acolo, devenind proprietară de apartamente de lux cu vedere la mare.
Deși Adameștii au vorbit despre reparații de după incendiu, acestea nu s-au materializat niciodată. Mai ales că, Dan Adamescu a intrat în conflict cu legile și a ajuns la pușcărie, unde a și decedat. Fosta lui soție a pierdut hotelul și, acum, Rexul nu are chiar cea mai clară situație.
Rexul lui Carol al II-lea, dar nu al regilor României
Hotelul Rex s-a construit la indicațiile și dorința regelui Carol al II-lea. Dar el, hotelul, nu a fost niciodată reședință regală. A fost loc de întâlnire al tuturor bogaților și marilor lumii, dar nu al regilor și al celor din casa regală a României. Rexul, amplasat pe plajă – acum, cu lărgirea plajei de la Mamaia, are vreo sută, poate și mai bine, de metri de mare, a fost dat în folosință în 1936.
Balcaniul nu văzuse hotel mai luxos ca Rexul. Am zice, azi, știind cum a curs istoria, că regele Carol al II-lea a gândit strategic amplasarea Rexului, Palatul Regal și cazinoul din Mamaia aflându-se destul de aproape. Nu că se vizita cu ceilalți membri ai Casei Regale, că nu se vizita, dar poate că ținuse să-și arate clasa și puterea. Mai ales că, politica și diplomația se făceau la Rex.
Ba, și artiștii fideli lui Carol al II-lea veneau aici. Căci regina Maria preferase castelul de la Balcic și, implicit, locurile, marea, oamenii de-acolo, în detrimentul tuturor celor similare de la Mamaia. Lumea se frăsuia cu războiul, dar la Rex continuau petrecerile și huzurul. Și pusul, la propriu, țării la cale. Lumea bună stătea la plajă, se lăfăia la masaj, discuta politichie. Războiul părea departe. Dar doar părea.
În locul trandafirilor și al umbrarelor pentru masaj ori cafea, și-au întins, curând, tabăra soldații. Apoi, sovieticii, în bunul lor obicei, și-au făcut sediu la Rex și nu au mai plecat până aproape de anii 60. Rexul a fost gazdă, apoi, pentru sindicate, pentru țărani, pentru clasa muncitoare. Pe urmă pentru turiștii străini. Și ajungem în zilele noastre, adică în anii 90.
Hotelul, de la construcție până azi, a trecut prin schimbări de stăpâni și de nume. S-a numit Casa de Odihnă 1 Mai, International, și, din ’90, Grand Hotel Rex, când a fost cumpărat de Viorel Păunescu și, ulterior, de Dan Adamescu. Hotelul, după moartea lui Adamescu, îi parvine fostei soții a acestuia, Carmen Palade, fostă Adamescu. Aceasta, din cauza unei datorii, pierde Rexul. După ce Gigi Becali a făcut o ofertă de 10 milioane de dolari ca să-l cumpere și nu a reușit,
se zvonește că ar fi interesat de hotelul lui Carol al II-lea dezvoltatorul imobiliar cu capital israelian, Hagag Development Europe, controlat de omul de afaceri Yitzhak Hagag. Deocamdată, așa cum am arătat, Rexul, hotelul inegalabil al stațiunii Mamaia, moare în picioare. Nici el nu știe ce urmează să i se întâmple.