Poveste de război: Hassan, băiețelul ucrainean ajuns singur la granița slovacă, este alături de mama lui
Reîntâlnire emoționantă: Hassan, băiețelul ucrainean ajuns singur la granița slovacă, este alături de mama lui
Hassan, băiețelul ucrainean de 11 ani care ajungea, duminică, 6 martie, singur la frontiera slovacă, doar cu o pungă de plastic, pașaportul și un număr de telefon scris pe mânuță, s-a reîntâlnit și și-a îmbrățișat mama, a anunțat poliția slovacă, pe Facebook, transmite Huffpost.
Este finalul unei povești emoționante: războiul din Ucraina le-a sfâșiat familia. Acum, familia lui Hassan s-a reunit, au anunțat forțele de ordine pe rețeaua socială. Poliția slovacă a postat un video cu momentele emoționante ale întâlnirii lui Hassan cu mama, bunica și câinele lor.
Hassan a mers singur de la Zaporojie până la frontierea slovacă. El a reușit să-și întâlnească acolo frații și surorile care au plecat înaintea lui Hassan. Mama lor a rămas în Ucraina, deoarece bunica lui Hassan era bolnavă și nu se putea călători. Dar cum amenințarea bombardamentelor a crescut, cele două femei au decis să fugă din oraș. Mama lui Hassan a declarat că drumul a fost foarte dificil. Trebuia să ajungem cu bine pentru ca familia noastră să fie din nou împreunnă. Trebuie să o luăm de la zero. Am pierdut tot ceea ce aveam, dar suntem sănătoși, a adăugat aceasta.
Nu este pentru prima dată când familia lui Hassan fuge din cauza războiului. În urmă cu câțiva ani, ei au părăsit Siria. Tătal nu a supraviețuit războiului, dar membrii familiei au ajuns în Ucraina, țara de origine a mamei băiețelului.