Este adevărat că odată cu hidrocentrala s-a realizat şi fluidizarea traficului pe Dunăre, dar la fel de adevărat este şi faptul că sub ape a rămas o poveste de neegalat.
În urma colţului de rai au rămas poveştile. Ada Kaleh înseamnă în limba turcă „Insula Fortăreaţă”. Avea numai 1,7 kilometri lungime şi 500 de metri lăţime, fiind populată în special de etnici turci. Era celebră pentru delicatesele turceşti, bijuterii şi tutun, zona fiind scutită de impozit, dar şi pentru parfumul de trandafir, obţinut de localnici.
Până în anul 1430, când numele Ada Kaleh a devenit oficial, micuţa insulă a avut mai multe denumiri. Prima dată apare în scrierile mitologice greceşti, fiind menţionată drept „locul în care eroul Hercule s-a luptat cu uriaşul Geryon şi i-a luat cirezile de boi”. Insuliţa se numea atunci Erythia.
Tot aici este menţionat “ţinutul hyperboreenilor”, de unde Hercule a luat maslinul sacru, pentru a-l duce in Olimpia, la Templul lui Zeus…Fortăreaţa de aici, care acum se află pe insula Simian, a fost construită în anul 1689, de armata austriacă, pentru apărare împotriva Imperiului Otoman.
Ca un fapt inedit, prima atestare documentară este un raport al Cavalerilor Teutoni din 22 februarie 1430, despre fortificaţiile bănăţene, care vorbeşte despre insula Saan cu 216 oameni. De la 1430 devine cunoscută drept „Ada Kaleh, Gibraltarul de pe Dunăre”.
Circula zvonul
Încă din 1963 circula zvonul că se va construi hidrocentrala şi că insula va fi scufundată. Primii localnici care au plecat s-au dus în Turcia, încă din 1967…Alţii s-au răspândit prin ţară, inclusiv în Bucureşti. Când s-a ştiut cu certitudine că Ada Kaleh va fi distrusă, oamenii au luat cu ei ce şi cât au putut din bunurile lor, dar lucrul cel mai de preţ, amintirile, în primul rând.
Înaintea creării lacului de acumulare de la Porţile de Fier, principalele obiective istorice de pe insulă au fost demolate. Încercarea reclădirii obiectivelor istorice în aval pe insula Şimian a fost fară succes. Majoritatea locuitorilor s-au mutat în alte regiuni ale României (cum ar fi Dobrogea) sau au emigrat în Turcia. Ideea de a reconstrui insula Ada Kaleh, supranumită şi „Orientul scufundat”, nu a fost însă abandonată. Dar de unde bani…