Condițiile puse de Parlamentul European cu privire la noile tehnici genomice (NTG)
Parlamentul European susține propunerea Comisiei Europene privind noile tehnici genomice (NTG), care modifică materialul genetic al unui organism.
După ce și-a exprimat votul în privința noilor tehnici genomice (NTG), Parlamentul European urmează să înceapă negocierile cu statele membre ale Uniunii Europene pentru a decide forma finală a legii, informează reprezentanța Comisiei Europene în România.
Obiectivul propunerii este de a crește sustenabilitatea și reziliența sistemului alimentar prin dezvoltarea unor soiuri de plante îmbunătățite care rezistă la climă și dăunători și asigură recolte mai bogate sau au nevoie de mai puține îngrășăminte și pesticide, informează reprezentanța Comisiei Europene în România.
În prezent, toate plantele obținute prin noile tehnologii genomice trebuie să respecte aceleași norme ca organismele modificate genetic (OMG-uri). Deputații europeni sunt de acord cu propunerea de a avea două categorii diferite și două seturi de norme pentru plantele obținute prin noile tehnologii genomice. Aceste plante considerate echivalente cu plantele convenționale (plantele NTG 1) ar beneficia de o derogare de la cerințele legislației privind OMG-urile, în timp ce celelalte plante NTG (din categoria NTG 2) ar trebui să respecte în continuare norme mai stricte. Eurodeputații doresc să mențină etichetarea obligatorie a produselor atât din categoria NGT 1, cât și din categoria NGT 2.
Deputații au mai convenit, în urmă cu câteva zile, că toate plantele obținute prin noile tehnologii genomice trebuie să fie în continuare interzise în producția ecologică, deoarece încă nu este clar dacă sunt compatibile, și cer, de asemenea, Comisiei Europene să raporteze cum evoluează percepția consumatorilor și producătorilor asupra noilor tehnici după șapte ani de la intrarea în vigoare a documentului.
Plantele din categoria NTG 1
Pentru plantele NTG 1, eurodeputații doresc să modifice dimensiunea și numărul modificărilor necesare pentru ca o plantă NTG să fie considerată echivalentă cu plantele convenționale. Pentru a asigura transparența, deputații sunt de acord cu publicarea online a listei tuturor plantelor NTG 1.
Plantele din categoria NTG 2
În cazul plantelor NTG 2, deputații europeni au convenit să mențină majoritatea cerințelor din legislația privind OMG (care este printre cele mai stricte din lume), inclusiv procedura de autorizare a produselor.
Pentru a încuraja adoptarea lor, deputații au convenit să accelereze procedura de evaluare a riscurilor pentru plantele NTG 2 care se preconizează că vor contribui la un sistem agroalimentar mai sustenabil. Ei subliniază însă că trebuie respectat așa-numitul principiu al precauției.
Interzicerea tuturor brevetelor depuse pentru plantele NTG
PE dorește să se interzică în totalitate brevetele privind toate plantele, materialul vegetal, părțile lor și informațiile genetice ale plantelor NTG, dar și caracteristicile procedeelor pe care le conțin.
Scopul măsurii este de a evita incertitudinea juridică, creșterea costurilor și crearea de noi dependențe pentru fermieri și crescători. Eurodeputații solicită, de asemenea, redactarea până în iunie 2025 a unui raport referitor la impactul brevetelor asupra accesului crescătorilor și fermierilor la diverse materiale de reproducere a plantelor. Ei cer și redactarea unei propuneri legislative care să actualizeze în consecință normele UE privind drepturile de proprietate intelectuală.