PPC Renewables România inaugurează o nouă cameră de comandă, cu capacitate de gestiune adaptată portofoliului regenerabil în creștere

Publicat: 29 ian. 2025, 13:56, de Ziarul Puterea, în Advertoriale , ? cititori
PPC Renewables România inaugurează o nouă cameră de comandă, cu capacitate de gestiune adaptată portofoliului regenerabil în creștere

Comunicat de presă

29 ianuarie 2025

București – PPC Renewables România, parte a Grupului PPC, a inaugurat o nouă cameră de comandă, capabilă să optimizeze producția portofoliului majorat de parcuri eoliene și fotovoltaice al companiei, precum și să ducă la îndeplinire în timp real ordinele de dispecer primite de la operatorul de sistem de energie electrică.

 

„Capacitatea instalată a parcurilor fotovoltaice și eoliene ale PPC Renewables România este în creștere, astfel că am deschis un nou centru de comandă, cu o capacitate de date mărită, care să poată asigura gestiunea eficientă a producției de energie electrică, având în vedere și distanțele relativ mari la care se află centralele. Contribuim astfel la dezvoltarea unui sector energetic sustenabil în România, sprijinind competitivitatea economică”, a declarat Adrian Dugulan (foto), Director General al PPC Renewables România.

Angelos Kasimis, Chief RES Operations Officer of PPC Renewables

Angelos Kasimis, Chief RES Operations Officer of PPC Renewables

 

„Astăzi este o zi specială pentru Grupul PPC. Noul centru de comandă de ultimă generație pe care îl inaugurăm în România reprezintă un moment de referință pentru gestionarea celui mai mare portofoliu de energie regenerabilă din Europa de Sud-Est. Centrul de comandă reflectă angajamentul nostru față de infrastructura tehnologică modernă și este un factor cheie al unui program major de transformare a producției de energie regenerabilă, bazat pe cei trei piloni principali: digitalizare, decarbonizare și producție descentralizată”, a adăugat Angelos Kasimis, Director General Operațiuni RES, PPC Renewables.

Noua cameră de comandă este adaptată pentru a gestiona un volum mai mare de instalații, în condiții eficiente. Capacitatea instalată a unităților de producție de energie verde operate de PPC Renewables România s-a dublat față de momentul preluării operațiunilor Enel din România, ajungând la 1,3 GW. Astfel, compania a devenit cel mai mare producător de energie regenerabilă din România și continuă planul de a atinge un nivel de 2 GW până la finele anului 2026.

Mihai Scarlat, coordonator Camera de Control PPC Renewables Ro

Mihai Scarlat, coordonator Camera de Control PPC Renewables Ro

Capabilitățile camerei de comandă au fost auditate, iar dispecerii PPC Renewables România au fost autorizați de către operatorul național de sistem de energie electrică. Astfel, unitățile de producție ale companiei vor putea răspunde rapid ordinelor primite de la dispeceratele energetice teritoriale sau de la cel central, îndeplinind obligațiile stabilite prin Codul de Rețea.

Alessio Menegazzo Country Manager PPC Romania

Alessio Menegazzo Country Manager PPC Romania

 

PPC Renewables România operează în prezent următoarele centrale:

 

Denumire Tehnologie Putere netă în funcțiune
Agighiol Eolian 34 MW
Sălbatica 1 Eolian 70 MW
Sălbatica 2 Eolian 70 MW
Corugea Eolian 70 MW
Sfânta Elena Eolian 48,3 MW
Gebeleisis Eolian 27 MW
Târgușor Eolian 119,6 MW
Nicolae Bălcescu Târgușor Eolian 59,8 MW
Berceni 1 Fotovoltaic 9,8 MW
Berceni 2 Fotovoltaic 9,4 MW
Colibași Fotovoltaic 6,46 MW
Podari Fotovoltaic 8,99 MW
Călugăreni Fotovoltaic 49,7 MW
Moșteni 1 Fotovoltaic 6,60 MW
Moșteni 2 Fotovoltaic 6,60 MW
Moșteni 3 Fotovoltaic 6,60 MW
Dorobanțu Eolian 84 MW
Fântânele

Cogealac

Eolian 600 MW
Grebla, Crăinicel 1, Crăinicel 2, Breazova Hidro +

Fotovoltaic plutitor

22,3 + 1 MW

 

Grupul PPC își extinde prezența în Europa de Sud-Est

Grupul PPC avansează dinamic cu dezvoltarea capacităților RES, noi proiecte eoliene și fotovoltaice fiind constant adăugate la portofoliul existent al companiei, proiecte care deja au atins o capacitate instalată de aproximativ 5,5 GW. Dintre acestea, 1,3 GW se află în România.

Conform planului său strategic pe trei ani, Grupul PPC va dezvolta încă 6,3 GW în surse regenerabile în Grecia și în regiunea mai largă a Europei de Sud-Est, cu scopul de a crește capacitatea instalată de RES la 11,8 GW până în 2027. În prezent, mai mult de 60% din capacitățile regenerabile care urmează să fie adăugate sunt deja în construcție sau pregătite pentru construcție.

Lorant Antal, președinte al Comisiei pentru energie, infrastruct. energetică și resurse minerale, Senatul Romaniei

Lorant Antal, președinte al Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale, Senatul României

Planul strategic al Grupului PPC include intrarea pe noi piețe precum Italia, Bulgaria și Croația, țări vecine cu interconexiuni existente. Italia și Croația sunt în special piețe de importanță majoră datorită capacității lor de interconexiune și potențialului semnificativ în sectorul energiei regenerabile. Cele două noi parcuri fotovoltaice adăugate recent în Italia fac parte din acest plan.

Principala divizie responsabilă cu dezvoltarea portofoliului RES al Grupului PPC este PPC Renewables, subsidiară deținută integral. PPC Renewables investește în puterea naturii prin generarea de energie regenerabilă și stocarea acesteia. Pe lângă proiectele sale fotovoltaice și eoliene de mare amploare, compania inovează pe piața din Europa de Sud-Est prin proiecte care acoperă întreaga gamă de surse de energie regenerabilă (eoliană, solară, hidro, geotermală și biomasă).

Virgiliu Ivan, director DEN

Virgiliu Ivan, director DEN

Public Power Corporation S.A. (PPC) este principala companie de utilități din sectorul energetic din Europa de Sud-Est, cu activități în generarea, distribuția, operarea rețelelor și vânzarea de produse și servicii energetice avansate în Grecia, România și Macedonia de Nord. PPC are o capacitate instalată totală de 11,5 GW, constând din termocentrale, surse hidro și regenerabile cu o producție totală anuală de peste 21 TWh. În România, PPC Renewables, parte a Grupului PPC, este lider în energia regenerabilă, cu o capacitate instalată în prezent de peste 1,3 GW și continuă într-un ritm alert să își întărească portofoliul prin proiecte de mare anvergură, fiind cel mare jucător pe piața de energie regenerabilă din România.