Prahova: Fostul primar al comunei Şotrile, condamnat pentru pornografie, a câştigat un nou mandat
Fostul primar al comunei prahovene Şotrile Bogdan Davidescu, condamnat definitiv în toamna anului 2019 la închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă, a câştigat alegerile parţiale organizate, duminică, în localitate, după ce mandatul obţinut de de Davidescu în septembrie 2020 a fost invalidat de instanţă.
Potrivit datelor comunicate AGERPRES de Biroul Electoral Local, Davidescu a obţinut 844 de voturi, următorul clasat fiind candidatul PNL, Gabriel Broşteanu, cu 702 voturi.
Ceilalţi doi candidaţi înscrişi în cursa electorală, Ionuţ Cătălin Mosor (AUR) şi Iulian Preda (PMP), au obţinut 36, respectiv 184 de voturi.
Bogdan Davidescu, primar al comunei Şotrile timp de două mandate, a fost condamnat definitiv în noiembrie 2019 de Curtea de Apel Ploieşti la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă, pedeapsa fiind redusă faţă de cea pronunţată de instanţa de fond.
Conform DIICOT, în perioada 2016 – 2017, Davidescu a început o relaţie de concubinaj cu o minoră care atunci avea 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar şi influenţată de autoritatea acestuia.
„Întrucât persoana vătămată a refuzat să mai continue respectiva relaţie, suspectul a început să o şantajeze, ameninţând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromiţătoare cu caracter pornografic, reprezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinţilor acesteia în cazul în care nu va continua relaţia de concubinaj”, preciza DIICOT la momentul începerii anchetei.
La alegerile din 27 septembrie 2020, Davidescu a candidat ca independent pentru un nou mandat de primar la Şotrile, fiind ales cu 41,22% din voturi, conform datelor finale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă.
Ulterior, mandatul său de primar a fost invalidat de Judecătoria Câmpina, iar Tribunalul Prahova a menţinut decizia instanţei de fond.
„Dragi cetăţeni, dragi prieteni! În urma alegerilor care au avut loc în data de 27 septembrie, am fost ales primarul comunei Şotrile. Candidatura a fost aprobată, dar invalidată de către un judecător ‘drept’, neţinând cont de opinia dvs. În urma aceste hotărâri vor avea loc noi alegeri locale şi vă anunţ pe această cale că voi candida încă o dată cu încrederea că voi avea din nou susţinerea dvs”, a scris Davidescu, la acel moment, pe pagina sa de Facebook.