Prefectul Capitalei: În jurul unităților școlare se va purta mască pe un perimetru de 50 de metri
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a stabilit, în principiu, în şedinţa de sâmbătă, că în jurul unităţilor de învăţământ pe o rază de 50 de metri unde există „potenţial” de aglomerare la venire şi la plecare se va purta mască de către care vor staţiona în acel perimetru, a anunţat prefectul Capitalei Alin Stoica.
„Încă nu s-a terminat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă. Discuţiile au continuat un pic mai mult având în vedere dificultatea de a decide de exemplu care sunt alte spaţii aglomerate. În principiu am stabilit că, în jurul unităţilor şcolare unde există potenţial de aglomerare la venire şi la plecare şi sunt evident copii majoritatea sub 16 ani care nu pot fi vaccinaţi, atunci este necesară stabilirea unui perimetru de 50 de metri în jurul şcolii. Acolo va fi obligatorie purtarea măştii pentru cei care vor staţiona în acest perimetru. Aşa cum este în Hotărârea de Guvern rămân acele zone. Nu am adăugat nimic însă vom avea o perioadă de monitorizare de o săptămână în care DSP, Poliţia Jandarmeria vor monitoriza şi vor face propuneri către Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă”, a spus prefectul.