Pregătiri pentru construcția centralei nucleare: Premierul Ungariei, întâlnire oficială cu Vladimir Putin
În contextul tensiunilor cu Ucraina și SUA, Vladimir Putin pregătește noi întâniri cu liderii politici din diverse state ale lumii, inclusiv aliate NATO. Printre cei vizați se numără Viktor Orban, premierul Ungariei.
Potrivit AP, șeful executivului de la Budapesta se va întâlni cu liderul de la Kremlin pe data de 1 februarie. Întrevederea va avea loc în Rusia, conform declarațiilor ministrului de Externe din Ungaria, Peter Szijjarto.Într-un interviu pentru TASS, Peter Szijjarto a explicat care vor fi temele de discuție, în cadrul întâlnirii dintre Orban și Putin.
„Vom discuta despre progresul pregătirii construcției centralei nucleare. Rosatom pregătește deja terenul pentru construcția reală, vizibilă și spectaculoasă. Ne dorim ca proiectul să intre în faza de înființare deja în prima jumătate a anului acesta”, a declarat ministrul. Ungaria este membră UE, dar nu face pasul înapoi când vine vorba despre afaceri profitabile pe termen lung cu Rusia, potrivit sursei menționate. „Ne-am dori să vedem cele două reactoare operaționale până la sfârșitul acestui deceniu. Pentru că, cu aceste două reactoare noi și având cele patru reactoare existente și cu investițiile solare care sunt în curs și Ungaria se va alimenta sigură atunci când vine vorba de electricitate”, a mai punctat Szijjarto.
De asemenea, Ungaria intenționază prelungirea contractului cu Rusia, pentru furnizarea de gaze.