Haiti: Premier implicat în asasinarea președintelui
Procuratura din Haiti a solicitat punerea sub acuzare a premierului Ariel Henry în legătură cu asasinarea preşedintelui Jovenel Moise (foto), după cum au relatat media locale.
Potrivit dpa, presa locală a indicat de marţi că biroul procurorului a cerut judecătorului care se ocupă de caz inculparea premierului. De asemenea, potrivit unui document al autorităţilor haitiene pentru imigraţie citat în presă şi în social media, acesta nu mai are voie să iasă din ţară. Conform acestui ultim document, împotriva lui Henry există acuzaţii serioase legate de moartea lui Moise, dar nu este clar care sunt acestea.
Preşedintele haitian în vârstă de 53 de ani a fost asasinat pe 7 iulie de bărbaţi înarmaţi care au luat cu asalt reşedinţa acestuia în cursul nopţii. Potrivit unor informaţii ale poliţiei, crima a fost comisă de mercenari columbieni. Moise tocmai anunţase nominalizarea ca prim-ministru a lui Ariel Henry, al şaptelea de când era preşedinte, căruia urma să-i încredinţeze sarcina de a organiza noi alegeri.