Premier: Suntem în proces de selecție pentru partea de producție a vaccinurilor Pfizer și Moderna
Premierul Florin Cîțu a anunțat astăzi că România este prezentă cu 11 participanți (nouă companii și două institute) în procesul de selecție pentru producția de vaccinuri anti Covid-19 Pfizer și Moderna, situându-ne cel mai bine în Europa de Est.
„România este reprezentată de 9 companii și două institute în cadrul grupului de lucru al Comisiei Europene pentru creșterea producției de vaccinuri împotriva COVID-19. Acestea participă în procesele de selecție în vederea implementării a 4 faze strategice: producție de vaccin, îmbuteliere, finisare, distribuire și consumabile.
Pentru producția nanoparticulelor lipidice solide (folosite în vaccinurile ARNm – Pfizer- BioNtech și Moderna ca vehicul de livrare), România este prezentă cu 11 participanți în procesul de selecție și stăm, de departe, cel mai bine din Europa de Est: Bulgaria este prezentă doar cu 3 companii, Ungaria cu 3 și Slovenia cu 1. Acest lucru confirmă că suntem în proces de selecție pentru partea de PRODUCȚIE.
Una dintre companii va fi evaluată de grupul operativ al Comisiei Europene pentru etapa de dezvoltare a vaccinurilor împotriva COVID-19.
Reașezăm România pe drumul cel bun și reparăm catastrofele făcute în timpul guvernării PSD, când institutul Cantacuzino a fost desființat și îngropat, iar compresoarele de răcire din sala de pregătire au fost vândute efectiv la fier vechi”, a transmis premierul pe pagina de Facebook.
Citește și:
- Florin Cîțu: Guvernul nu trebuie să îi încurce pe specialiștii de la Institutul Cantacuzino cu decizii politice
- Florin Cîțu: Dacă mergem cât mai mulţi să ne vaccinăm, în toamnă putem renunţa la purtatul măştii
- Florin Cîțu propune măsuri mai dure în cazurile în care nu se respectă regulile anti-COVID
- Bilanț coronavirus: 5.498 de noi cazuri de infectări și 154 de decese în ultimele 24 de ore