Premieră: Fotografii din arhiva Agenţiei France-Presse, la licitație

Publicat: 01 oct. 2021, 20:30, de Eliza Popa, în Cultură , ? cititori
Premieră: Fotografii din arhiva Agenţiei France-Presse, la licitație

Agenţia France-Presse (AFP) anunţă că scoate la licitaţie duminică, în premieră, aproape 200 de fotografii din arhivele sale, inclusiv cu Che Guevara, Nelson Mandela, Martin Luther King, Mohamed Ali sau Dali, realizate de la crearea instituţiei, în 1944, până la sfârşitul anilor ’90.

Denumiţi ”anii argentici”, cu referire la procesul fotografic care a precedat digitalul, vânzarea urmează să aibă loc în organizarea casei Digard. De asemenea, licitaţia va fi prezentată în direct pe site-ul Digard.com (prin intermediul platformei franceze Drouot) şi pe platforma americană Artsy.net. Imagini cult, momente istorice, fapte diverse, scene din viaţa de zi cu zi: selecţia se opreşte în 1998, anul generalizării dispozitivelor digitale la AFP.

Doar parţial inventariate

Evenimentul reprezintă o oportunitate pentru pasionaţii de fotografie de a achiziţiona un instantaneu unic al unui moment emblematic până atunci rezervat media internaţionale importante. Selecţia face parte dintr-o colecţie care cuprinde peste şase milioane de clişee argentice, inclusiv 350.000 pe plăci de sticlă, depozitate în sediul agenţiei, la Paris.

Acestea au fost doar parţial inventariate de o echipă de specialişti care au pornit procesul digitalizării lor la începutul anilor 2000. Unele dintre ele ”au făcut ştirile din secolul trecut şi au devenit uneori cult. Altele reprezintă adevărate surprize fotografice şi stau mărturie pentru adevăratele viziuni ale autorilor. Toate marchează un moment de istorie”, a subliniat Marielle Eudes, director al departamentului de fotografie din cadrul AFP.

Ele stau mărturie atât pentru Eliberarea Parisului în 1944, cât şi pentru scene din viaţa cotidiană, pe malurile Senei sau pe Insula Coney, vorbesc despre războaie, dar şi despre artişti şi vedete, cum ar fi un portret suprarealist al lui Dali la grădina zoologică Vincennes din Paris, despre fapte diverse precum moartea lui Jacques Mesrine, ”inamicul public numărul 1”, sau evenimente sportive, cu Mohamed Ali sau cu Ayrton Senna, acesta din urmă la începutul ultimei sale curse.

„Ediţie specială” pe hârtie cu barită

O selecţie de fotografii, scoase la vânzare la un preţ de pornire cuprins între 300 şi 1.500 de euro, este expusă în trei zone din Paris: clubul We are unde va avea loc licitaţia şi două galerii, Fisheye şi 75 Faubourg. Cumpărătorii vor achiziţiona o ”ediţie specială’‘ pe hârtie cu barită sau cromogenică, având ştampila AFP şi certificat de autenticitate.

Veniturile obţinute din licitaţie vor fi integrate în cifra de afaceri a companiei şi vor fi utilizate în special pentru digitalizarea colecţiei fotografice.