Premieră în alpinismul românesc: Horia Colibășanu a cucerit singurul vârf neatins de români
Horia Colibășanu a cucerit vârful Kangchenjunga, singurul vârf neatins de români. Este al treilea vârf ca înălțime al planetei.
În jurul orei 12 (ora României), alpinistul Horia Colibășanu a urcat pe vârful Kangchenjunga, fără oxigen suplimentar, reușind premiera mult așteptată pentru alpinismul românesc.
Alpinistul a urcat astfel pe singurul munte de 8.000 de metri neatins până acum de români, al treilea vârf ca înălțime al planetei (8.586 m.).
„Horia a sunat după ce a coborât deja câteva sute de metri, în drumul lui de întoarcere spre Tabăra 4. A apucat să transmită prin telefonul-satelit că traseul a fost foarte greu și obositor. Pe vârf a făcut câteva poze și a coborât rapid. Despre colegii săi, Marius Gane și Peter Hamor, știm că sunt acum în Tabăra 4, ei nereușind să ajungă astăzi pe vârf”, se arată pe pagina alpinistului.
Horia Colibăşanu a plecat în 5 aprilie spre Nepal, unde a început expediţia în Himalaya, potrivit Mediafax.