Premieră: La Constanța se face recensământul câinilor fără stăpân
Autoritățile locale din Constanța efectuează, cu ajutorul asociației Animal Society, un recensământ al câinilor fără stăpân. Voluntarii asociației au împărțit orașul pe sectoare și cu ajutorul unei aplicații numără animalele întâlnite pe străzi.
Acțiunea constituie o premieră, iar câiinii fără stăpân sunt numărați, fotografiați, identificați și înregistrați într-o bază de date. Cel care coordonează recensământul este medicul veterinar voluntar Gabriel Ignat.
„Colectăm toate datele care sunt introduse în aplicație. Apoi, ele sunt analizate și, conform unei formule științifice obținem un estimat al numărului de câini dintr-un anumit oraș”, a declarat medicul veterinar la Europa FM.
Recensământul câinilor fără stăpân este necesar pentru a contoriza numărul animalelor abandonate, care urmează a fi sterilizate.
Primăria Constanța a transmis că cetătenii trebuie sa înțeleagă că voluntarii care participă la această campanie desfășurată impreună cu primaria Constanța sunt iubitori de animale. Iar animalele nu vor păți nimic, fiind doar luate în evidență și sterilizate.
Pe lângă realizarea unui regulament pentru gestionarea câinilor, asociația Animal Society va desfășura în acest an, la Constanța, acțiuni masive de sterilizare gratuită a maidanezilor.