Premieră medicală în România: Crioablație percutantă hepatică, efectuată la Institutul Clinic Fundeni
Prima procedură de crioablație percutanată hepatică din România a fost realizată, recent, la Laboratorul de Radiologie, Imagistică Medicală și Radiologie Intervențională din cadrul IC Fundeni, condus de prof. dr. Ioana Lupes.
Procedura a fost efectuată de dr. Radu Dumitru, medic primar radiologie imagistică, cu suportul anestezic oferit de dr. Alexandra Marcu, medic primar ATI.
De această procedură a beneficiat o pacientă în vârstă de 70 de ani cu metastază hepatică unică de la un cancer colonic.
“Ne dorim ca această procedură minim invazivă să devină o practică curentă în tratamentul tumorilor hepatice și nu numai. Beneficiile majore ale acestei proceduri sunt riscurile mai reduse față de o procedură chirurgicală clasică și un timp de recuperare rapid, pacienta noastra fiind deja externată la 24 de ore, fără complicații. De asemenea, procedura de crioablație se adresează și altor localizări, cum ar fi cancerele renale sau pulmonare”, se precizează în comunicatul Institutului Clinic Fundeni.
Potrivit aceluiași comunicat, ”procedurile de ablație percutanată reprezintă o soluție sigură și eficientă pentru cancerele hepatice, fiind folosite în practica curentă de mulți ani, până acum fiind folosită distrucția prin încălzire”.
Echipa care a realizat această premieră medicală spune că este bucuroasă să adauge ”la acest arsenal împotriva cancerului și distrucția prin înghetare, care are un risc mai mic de complicații, în special la tumorile de rinichi”.
Cu această performanță recentă se continuă astfel seria premierelor medicale efectuate în Laboratorul de Radiologie, Imagistică Medicală și Radiologie Intervențională din cadrul IC Fundeni.
Crioablația sau ablația prin frig este o procedură medicală minim invazivă, care utilizează azot lichid sau alte substanțe foarte reci pentru a îngheța țesutul anormal, oprind astfel activitatea acestuia.