Premieră mondială: Grefon de ficat conservat trei zile, înainte de a fi transplantat
În Elveția, cercetătorii au reușit să trateze un grefon de ficat astfel încât să îl conserve într-un aparat timp de trei zile înainte de a fi transplantat. Ceea ce este un record, având în vedere că, în mod obișnuit, un grefon de ficat nu poate fi păstrat mai mult de 12 ore. Această performanță este prezentată în publicația ”Nature Biotechnology”, 2022.
În premieră mondială, o echipă de specialiști din Elveția au pus la punct un aparat care permite conservarea unui ficat uman până la trei zile înainte de a fi implantat. Este o reușită care ar putea crește numărul intervențiilor de transplant hepatic. În prezent, se știe că medicii vorbesc despre transplant care despre o operațiune contra cronometru: patru ore pentru inimă, douăsprezece pentru ficat. Peste aceste ore, consecințele pot fi ireversibile pentru organele prelevate și evident toată organizarea planificată de urgență într-un spital este compromisă.
Pentru o mai bună conservare a organelor, acest aparat, conceput de grupul de cercetare Liver4Life, imită cât mai precis modul de funcționare a corpului: temperatura 37 de grade Celsius, o pompă care imită inima, oxigenatorul pentru plămâni, unitatea de dializă pentru rinichi…
De asemenea, inginerii au mai conceput un sistem mobil pe care se sprijină ficatul pentru a reproduce mișcările diafragmei, fără de care ne-am dat seama că unele țesuturi se necrozează, explică prof. Pierre-Alain Clavien, chirurg și responsabil de proiect.
Echipa de cercetare Liver4Life a conceput cu succes un aparat special care permite transplantul unui organ uman după trei zile de la prelevarea acestuia din corp, se precizează înr-un comunicat al autorilor acestei performanțe medicale.
Folosit încă din 2020 de un grup de cercetare pentru conservarea unui grefon mai multe zile, aparatul a permis realizarea unei prime grefe în mai 2021 în cazul unui pacient afectat de cancer. După un an de la transplant, pacientul este într-o stare bună de sănătate.
Cât timp este păstrat în acest aparat, ficatul este conservat în cele mai bune condiții, dar, totodată, este tratat cu antibiotice și antifungice și inflamația pe care o prezenta a dispărut. Terapia noastră demonstrează că tratând grefele de ficat în aparatul nostru se pot reduce disfuncțiile de organ și, astfel, se pot salva vieți, subliniază prof. Clavien.
Această experiență va fi extinsă pe 24 grefoane de ficat în cadrul unui test în alte spitale. Dacă rezultatele se confirmă, acest aparat ar putea îmbunătăți starea organelor care erau neeligibile pentru grefă și, astfel, să crească rezerva de organe pentru transplant în beneficiul pacienților care au nevoie.
Astfel, în cele din urmă, transplantul de organe ar putea trece de la chirurgia de urgență la proceduri planificate în timp și, deci, să scadă tensiunea în jurul acestui tip de intervenții chirurgicale.