Premieră: Nicușor Dan acceptă primul dialog cu bucureștenii, după doi ani de mandat
După doi ani de când a preluat fotoliul de edil al Capitalei și în care nu a excelat la capitolul comunicare, Nicușor Dan a decis să facă un prim pas către dialogul cu cetățenii. Dat fiind că este on-line, poate participa oricine are cont pe o rețea de socializare.
Dan a anunțat că discuția se va purta marți seară, începând cu ora 19:00, și că va fi un dialog LIVE pe pagina sa de Facebook.
„Voi răspunde întrebărilor despre acțiunile mele ca primar general în cei doi ani care s-au scurs de la preluarea mandatului (29 Octombrie 2020), dar și despre planurile pe care le am pentru viitor.
Vă propun un dialog sincer, civilizat și dinamic pe toate temele de interes public. Vă aștept!”, a transmis edilul.
Primarul zero audiențe
Una dintre caracteristicile primilor doi ani de mandat al lui Nicușor Dan a fost că nu a primit pe nimeni în audiență, deși au existat mii de solicitări în acest sens.
O jurnalistă de la contidianul Libertatea l-a întrebat pe Nicușor Dan de ce nu a ținut nicio audiență în primele 10 luni de mandat, deși a primit peste 700 de solicitări.
„Am primit, de asemenea, mii de solicitări scrise. Toate acestea sunt probleme cu care bucureștenii se confruntă. Și cel mai eficient pentru o administrație este să abordeze acele probleme care afectează mii de oameni”, a precizat Nicușor Dan.
În momentul în care jurnalista i-a cerut lui Nicușor Dan să spună măcar cui i-a delegat sarcina de a ține audiențele, primarul general i-a tăiat-o scurt: „Ați primit răspunsul meu”.
În plus, Nicușor Dan a susținut că va ține audiențe atunci când va rezolva „problemele structurale ale orașului, pentru că e mai important să rezolvi problemele pentru zeci de mii de oameni decât pentru un om care vine într-o audiență”.