Premieră: Subvenție pentru ardeiul gogoșar, leguma la care românii n-au concurență
Programul de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate pentru perioada 2023 – 2024 aduce o noutate importantă: pe lista ajutoarelor de minimis a fost trecut și ardeiul gogoșar, singura legumă la care românii n-au concurență pe piață.
La acest moment, lista completă a legumelor pentru care se acordă subvenție prin programul aprobat joi de Guvern include culturile de tomate, ardei gras şi/sau lung și/sau gogoșar, castraveți, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde, pentru o suprafață de 1.000 mp.
Trebuie menționat că este prima dată când este luat în calcul și ardeiul gogoșar, cu toate că producătorii au mai cerut includerea lui în program.
‘’Am cerut de fiecare dată să fie trecut și ardeiul gras, numai că nu s-a luat în calcul cererea. Este bine, pentru că România chiar este deficitară la capitolul gogoșar și suntem singurii din Europa care îl și producem, îl și consumăm, nu prea avem concurență din afară. În alte țări se consumă ardeiul gras roșu în loc de gogoșar’’, a declarat pentru Ziarul Puterea Ionel Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli din Olt.
Cei mai mulți cultivatori de ardei gogoșar se află în Olt, unde și există tradiție în acest sens. Pe vremuri, se făcea chiar și export în Olanda, spune Păunel.
În ultimul deceniu, suprafețele în câmp s-au redus, dat fiind și schimbările climatice, iar legumicultorii s-au orientat către producția în solarii, unde recoltatul începe chiar din august, spre deosebire de mijlocul lunii septembrie cum se întâmpla la cultura în câmp. Românii cumpără mai mult ardei gogoșar și capia, decât ardei gras, completează Păunel.
Programul mai include alte două noutăți importante: suma alocată se va împărți la numărul de beneficiari, fără să existe posibilitatea ca ea să fie suplimentată cumva, spune Păunel, care susține că așa era prevăzut în proiectul de act normativ pus în consultare publică.
De asemenea, începând de anul acesta, se va mai cere în plus o adeverință – extras de rol din Registrul Agricol, adică dovada terenului pe care se realizează producția, pe lângă celelalte documente.
Datele comunicate de Ministerul Agriculturii
Legumicultorii care se înscriu în program vor primi 1000 de euro pentru o suprafață de 1000 mp cultivați cu tomate, ardei, castraveți, fasole verde, salată, spanac sau ceapă verde, a anunțat ministrul Florin Barbu.
Cererile pentru perioada 2023 – 2024 se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern.
Valorificarea producției se va face în perioada 20 octombrie 2023 – 31 ianuarie 2024, iar plățile se vor efectua după data de 26 februarie 2024, a comunicat Ministerul Agriculturii.