Premierul Marcel Ciolacu, despre drona prăbușită în apropiere de Brăila: Nu este prima, mi-aș dori să fie ultima

Publicat: 29 mart. 2024, 15:02, de Vasile Bahrim, în ACTUALITATE , ? cititori
Premierul Marcel Ciolacu, despre drona prăbușită în apropiere de Brăila: Nu este prima, mi-aș dori să fie ultima
Premierul Marcel Ciolacu, despre drona prăbușită în apropiere de Brăila: Nu este prima, mi-aș dori să fie ultima

Premierul Marcel Ciolacu a avut astăzi prima reacție cu privire la drona căzută joi seara la 8 kilometri de Brăila.

Premierul Marcel Ciolacu a spus: „Haideți să așteptăm ancheta. Dacă ne uităm la crater nu a avut explozibil, de aceea nu putea să producă daune chiar dacă ar fi căzut în altă zonă”.

„Acum câteva minute am vorbit cu dl ministru al Apărării. De aseară s-a închis perimetrul. Se desfășoară o anchetă. Nu este prima, mi-aș dori să fie ultima, n-a pus viața în pericol nimănui”, a spus Marcel Ciolacu.

MApN nu știe încă exact ce a căzut în apropiere de Brăila

MApN a transmis că la Brăila ar fi găsit „elemente ale unei posibile drone” care ar fi căzut pe teritoriul românesc.

Reamintim că o explozie s-a produs joi seara, în jurul orei 20.00, în Insula Mare, la 8 kilometri de Brăila și la 23 de kilometri în interiorul teritoriului românesc.

„În seara zilei de 28 martie 2024, au fost identificate fragmente care par a proveni de la un dispozitiv aerian (dronă), pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei”, a transmis MApN într-un comunicat de presă.

MApN desfășoară în prezent cercetarea incidentului la fața locului conform procedurilor operaționale specifice, mai transmite instituția.