Premierul care promite un lingou de aur fiecărui român, în schimbul alegerii sale (VIDEO)

Publicat: 10 dec. 2024, 23:00, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ALEGERI , ? cititori
Premierul care promite un lingou de aur fiecărui român, în schimbul alegerii sale (VIDEO)
Foto: captură Youtube

O nouă postare pe TikTok a pus pe jar alegătorii din România. Vasile Ion, candidat independent la funcția de premier, anunță că, în cazul în care va fi ales premier, va da fiecărui român câte două kilograme de aur din rezerva de stat.

Orice cititor al mesajului, chiar cu o pregătire minimă, poate realiza cât de fantezist este mesajul. În primul rând, premierul nu este ales, ci este numit de președinte, la propunerea unei coaliții. În al doilea rând, este ușor de anticipat impactul asupra pieței al unei asemenea uriașe cantități de aur ajunse pe piață.

Cu toate acestea, postarea a strâns peste un milion de vizualizări în doar o oră.

 

Dar Vasile Ion nu există în realitate. Un antreprenor, pe nume Levi Elekes, a vrut să demonstreze cât de ușor sunt de înșelat o mare parte dintre alegătorii români. El spera că după evenimentele recente, legate de dezvăluirile făcute de modul în care candidatul Călin Georgescu a manipulat voturile prin platformele social media, lumea s-a trezit.

Rezultatul? Clar că nu!

Practic, folosind doar niște linii de cod și indicații găsite pe internet, oricine având cunoștințe medii de programare poate să păcălească TikTok astfel încât un clip bazat pe falsuri grosolane să ajungă să fie distribuit masiv”, arată recorder.ro.

Fără investiții în platforma TikTok sau sume plătite influencerilor pentru promovare, candidatul a ajuns la un milion de vizualizări în doar o oră și a câștigat susținători reali, nu boți.