Premierul Ciolacu anunţă aprobarea proiectului „Drona românească”
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, la şedinţa de Guvern, aprobarea proiectului „Drona românească”, în colaborare cu ministerele de profil.
„Astăzi aprobăm un memorandum prin care lansăm, practic, proiectul ‘Drona românească’, prin colaborare a Ministerului Economiei cu cel al Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Am fost ieri la Braşov, la compania de stat Carfil, şi am văzut ce performanţă se face în acest domeniu.
Avem garanţia că industria românească poate produce drone la un nivel tehnologic de vârf. Pregătim deja şi bugetul pe 2025 şi prioritizăm investiţiile publice majore finanţate la anul, selectate pe baza beneficiilor economice şi sociale ridicate”, a declarat premierul.
El a precizat că sunt 235 de proiecte, ce au nevoie pentru finalizare de 330 de miliarde de lei, mai mult de jumătate dintre acestea fiind de la Ministerul Transporturilor.
„Vreau să las viitorului guvern un buget aprobat deja în Parlament, aşa cum vreau să nu finalizez mandatul înainte de a obţine decizia intrării depline a României în Schengen şi de aceea plec însoţit de doamna ministru de externe, de ministrul de interne, de ministrul transporturilor, astăzi, la Budapesta, unde va fi o reuniune decisivă pe această temă.
Marcel Ciolacu a anunţat totodată reluarea producţiei de uraniu pentru consumul nuclear al ţării.
„De asemenea, reluăm producţia de uraniu pentru consumul nuclear al ţării, eliminând astfel importurile. Pentru români însă cel mai important este să le spunem că avem suficiente stocuri ca să trecem cu bine această iarnă. În plus, avem acum preţuri plafonate la energie şi gaze şi prelungim în continuare plafonarea, ca să ne protejăm cetăţenii vulnerabili.
Continuăm să susţinem autorităţile locale prin împrumuturi, pentru a acoperi cheltuielile neeligibile din proiectele în derulare cu banii europeni. Avem un buget de un miliard de lei în acest sens. Totodată, suntem pregătiţi ca în decembrie să venim cu alocări financiare către primăriile unde există situaţii excepţionale. Semnăm contractele de finanţare pentru digitalizarea a 1.000 de primării, sunt aproape 200 de milioane de lei din bugetul Ministerului Digitalizării”, a mai precizat prim-ministrul.