Premierul Ciucă exclude o criză energetică în această iarnă
România este pregătită din punct de vedere energetic în această iarnă, este concluzia întâlnirii de marți dintre prim-ministrul Nicolae Ciucă și responsabilii în domeniul energiei.
Conform biroului de presă al premierului, discuțiile au vizat stadiul pregătirilor pentru sezonul de iarnă, din perspectiva evoluțiilor sectorului energetic în România.
„Din analiză, a rezultat că furnizarea energiei electrice este asigurată atât pentru serviciile esențiale, cât și pentru consumatorii casnici și alte categorii de consumatori. În privința furnizării de gaze, sunt asigurate cantitățile de gaz pentru funcționarea aprovizionării în condiții de normalitate”, se arată într-un comunicat de presă transmis de biroul de presă al primului ministru.
La întâlnirea de marți au participat Prim-ministrul Nicolae Ciucă, viceprim-ministrul și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Economiei, Florin Spătaru, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, președintele ANRE, Dumitru Chiriță, reprezentanți ai companiilor Transelectrica, Transgaz, Romgaz și ai Ministerului Mediului.