Premierul Ciucă merge pe inflație de 13% anul acesta, deși prognozele FMI și BNR arată altceva
Premierul Nicolae Ciucă a declarat că, din analiza efectuată la nivelul Guvernului, la sfârşitul anului inflaţia pe 2022 nu va depăşi 13%. Totuși, Fondul Monetar Internaţional a revizuit semnificativ în creştere estimările privind avansul preţurilor de consum în România atât pentru acest an, de la 9,3% până la 13,3%, cât mai ales pentru anul viitor, de la 4% până la 11%, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”. Aceste cifre se referă la inflaţia medie anuală.
Datele legate de inflaţie pentru luna noiembrie sunt cele pe care dumneavoastră le-aţi menţionat, a ajuns la aproape 17%, în comparaţie cu luna noiembrie din anul 2021. Deci, putem spune că inflaţia în anul 2021, în luna noiembrie, a fost mult mai mică în comparaţie cu celelalte luni din anul trecut, iar în analiza pe care am făcut-o atunci când am primit aceste cifre a rezultat foarte clar că la sfârşitul anului inflaţia pe 2022 nu va depăşi 13%. Este doar un procent, o cifră de comparaţie între inflaţia pe luna noiembrie 2022, comparativ cu luna noiembrie 2021″, a declarat Nicoale Ciucă, joi seară, într-o conferinţă de presă la Ambasada României la Paris.
Întrebat dacă se aşteaptă la o scădere a preţurilor în lunile februarie-martie ale anului viitor, premierul a spus: „Am discutat cu specialiştii de la Ministerul de Finanţe, am discutat cu specialiştii de la Banca Naţională şi am încercat să identificăm evoluţia viitoare pentru 2023. Din datele pe care le-am primit există o tendinţă în scădere pentru anul 2023 şi aşa cum rezultă din analiză este foarte posibil ca inflaţia să se apropie de 10%”.
Fondul Monetar Internaţional a revizuit semnificativ în creştere estimările privind avansul preţurilor de consum în România atât pentru acest an, de la 9,3% până la 13,3%, cât mai ales pentru anul viitor, de la 4% până la 11%, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”. Aceste cifre se referă la inflaţia medie anuală. Când vine vorba de rata inflaţiei la finalul anului, FMI prognozează că, la sfârşitul acestui an, preţurile de consum din România vor afişa o creştere de 14,7%, urmând ca la sfârșitul lui 2023 să se reducă la jumătate, până la 7,7%. Instituţia financiară internaţională şi-a revizuit, în sus, şi estimările privind deficitul de cont curent al României.
Dacă în primăvară FMI miza pe un sold negativ de 7% din PIB în 2022, acum prognozează că acesta va urca până la 8,4% din PIB, urmând ca în 2023 să se reducă uşor până la 8% din PIB, faţă de o scădere până la 6,5% din PIB cât estima în primăvară.
Banca Naţională a României transmitea că rata anuală a inflaţiei va continua să mai crească spre sfârșitul anului curent, sub impactul şocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit. „Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflaţiei va continua probabil să mai crească spre finele anului curent, sub impactul şocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit.
Potrivit BNR, rata anuală a inflaţiei a ajuns la 15,32 la sută în august, marginal peste nivelul prognozat, după ce în luna iulie a scăzut la 14,96 la sută, de la 15,05 la sută în iunie. Creşterea a fost antrenată aproape în totalitate de continuarea scumpirii alimentelor, inclusiv a categoriei LFO, contrabalansată totuşi în mare parte de scăderea preţului combustibililor, pe fondul compensării preţului carburanţilor şi al descreşterii cotaţiei petrolului, precum şi de efectele de bază asociate evoluţiei preţurilor la energie.