Premierul Ciucă: Prelungim compensarea preţului la carburanţi până la sfârşitul anului
Compensarea preţului la carburanţi va fi prelungită până la sfârşitul anului, a anunţat, joi, premierul Nicolae Ciucă.
„Vom prelungi ordonanţa de urgenţă prin care compensăm preţul la carburanţi. A fost o decizie care a produs efecte. Am reuşit să stabilizăm şi chiar să scadă preţul la combustibil, preţ care produce efecte în întreg lanţul. În felul acesta, până la sfârşitul anului vom beneficia de acceaşi măsură de compensare”, a spus premierul în debutul şedinţei de Guvern.
Executivul a anunţat miercuri că pe ordinea de zi a şedinţei se află analiza proiectului de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG 106/2022 pentru susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină şi pentru modificarea art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.