Premierul face o serie de anunțuri importante:1.800 de posturi vor fi desființate; continuă ajutorul pentru agricultori și pensionari

Publicat: 20 feb. 2025, 11:36, de Vera Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Premierul face o serie de anunțuri importante:1.800 de posturi vor fi desființate; continuă ajutorul pentru agricultori și pensionari
Puterea

Premierul Marcel Ciolacu a făcut joi, la începutul ședinței de guvern, o serie de anunțuri importante. Primul se referă la reducerea cheltuielilor de funcționare, cele mai mari din istoria Guvernului.

„Eliminam 1.800 de posturi de funcționari publici și contractuali din cele 32 de instituții aflate in subordine și coordonare. Desființăm și comasăm autorități și instituții, reducem numărul de angajați și tăiem funcții de demnitari. În total, vorbim de o scădere a posturilor cu 13,5%”, a anunțat premierul.

El spune că acesta este un semnal concret și așteptat de ppinia publică şi în special de mediul de afaceri.

Continuă sprijinul pentru agricultori

Guvernul va continua și în acest an sprijinul pentru agricultori, inclusiv prin subvenţia pentru motorină utilizată în agricultură. Astfel, valoarea subvenției va crește, precizează Marcel Ciolacu.

„Creştem valoarea subvenţiei de la 2,07 la 2,21 de lei pe litru şi avem un total de 500 de milioane de lei care vor ajunge la fermieri sub această formă de ajutor. De asemenea, susţinem fermierii crescători de oi şi capre cu un sprijin financiar de aproape 50 de milioane de euro. Banii ajung la fermieri până la 30 aprilie, compensând pierderile cauzate de seceta de anul trecut”, a subliniat prim-ministrul.

Pensionarii vor primi și în acest an bilete de tratament

Guvernul va oferi și în acest an bilete de tratament pentru pensionari. Este vorba despre 130.000 de bilete asigurate prin Casa Națională de Pensii.

„Oferim şi în 2025 bilete de tratament balnear pentru pensionarii din sistemul public. Sunt 130.000 de bilete asigurate prin Casa Naţională de Pensii în valoare de 400 de milioane de lei. Am stabilit ieri cu Consiliul Investitorilor Străini să lucrăm împreună ca să identificăm măsurile cele mai bune pentru economia ţării”, a explicat premierul.

Marcel Ciolacu a mai spus că Guvernul „nu se va atinge de cota unică și de TVA”.

„Nu ne atingem de cota unică şi de TVA. Avem încredere în potenţialul nostru de creştere economică. Ieri, un gigant grup german cu active de peste 15 miliarde de euro a anunţat că intră în România. Asta arată încredere în economia românească”, a transmis el.