Premierul Florin Cîțu se întâlnește azi cu reprezentanții Asociației Municipiilor și ai Consiliilor Județene
După ce s-a întâlnit ieri cu prefecții din țară, premierul Florin Cîțu are astăzi, 23 martie 2021, ședințe cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România și cu cei ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene.
În cadrul ședințelor din această după-amiază se va discuta despre măsurile de prevenire a infectărilor cu Sars-COV-2 și despre modalitățile de impunere a restricțiilor. România se află acum în valul trei de COVID-19, iar rata de infectări a crescut foarte mult în orașele mari și în localitățile adiacente.
„Am cerut azi reprezentanților Guvernului în teritoriu să ia toate măsurile necesare pentru a impune respectarea strictă a regulilor pe care le avem în vigoare. Dacă actualele măsuri sunt respectate de către toată lumea, nu ar fi necesare alte restricții pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2.
Vedem în 30 de județe și în București o creștere continuă a incidenței și, zilnic, avem noi localități în zona roșie, pentru că o minoritate preferă să nu respecte regulile. Ne vom asigura că tot mai mulți se vor conforma, astfel încât majoritatea cetățenilor care respectă regulile să nu fie afectați de comportamentul celorlalți.
De asemenea, am analizat cu reprezentanții autorităților locale din București soluții pentru ca regulile de prevenire a răspândirii virusului să fie respectate pe stradă, în mijloacele de transport, în centre comerciale, la terase și restaurante, în școli, în instituțiile publice și la locul de muncă.
Am constatat în ultima vreme o relaxare nepermisă dacă vrem să ținem sub control pandemia. Datoria noastră este să ne asigurăm că măsurile sunt respectate în toate cazurile, întrucât și-au dovedit eficiența. Vrem să evităm carantina, pentru a nu afecta și mai mult activitățile economice.
Este clar nevoie de o implicare mai mare a autorităților în informarea populației cu privire la campania de vaccinare și la măsurile pe care le-am urmat și trebuie să le urmăm în continuare.
Să ținem însă cont că ne confruntăm cu un val nou al pandemiei, cu tulpini mai ușor transmisibile ale coronavirusului. Avem nevoie să rezistăm în următoarele săptămâni, pentru că în lunile aprilie și mai România va primi alte câteva milioane de doze de vaccin anti-COVID, după care vom putea frâna evoluția îmbolnăvirilor prin continuarea în forță a campaniei de vaccinare.” – a scrie Florin Cîțu, ieri, pe Facebook.