Premierul irakian, nevătămat după o „tentativă de asasinat” cu dronă
Premierul irakian Moustafa al-Kazimi a scăpat ”nevătămat” dintr-o ”tentativă de asasinat eşuată” care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică cu o ”dronă capcană” asupra reşedinţei sale în Zona Verde din Bagdad, a anunţat biroul premierului, relatează AFP.
Acest atac nu a fost revendicat imediat şi nu se ştie deocamdată dacă a provocat victime, precum şi amploarea pagubelor materiale.
”Sunt bine, mulţumesc lui Dumnezeu şi fac apel la calm şi reţinere din partea tuturor pentru binele Irakului”, a scris Kazimi pe Twitter. Potrivit biroului său, această ”tentativă de asasinat eşuată” a fost realizată cu ajutorul unei ”drone capcană care a încercat să vizeze” reşedinţa sa. Anterior, două surse de securitate au declarat că o ”rachetă” a căzut pe casa lui Moustafa al-Kazimi în Zona Verde, un perimetru ultraprotejat situat în centrul capitalei irakiene şi unde se află de asemenea ambasada SUA şi clădiri guvernamentale.
După atac, forţele de securitate au fost desfăşurate în număr mare atât în interiorul cât şi în jurul Zonei Verzi, potrivit unei surse de securitate. Atacurile cu rachete împotriva Zonei Verde sunt recurente. Pe 31 octombrie, trei rachete au căzut în Mansour, un cartier alăturat, fără a face victime.
Atacul de duminică împotriva lui Kazimi, aflat la putere din mai 2020, survine într-un moment în care Irakul se confruntă cu tensiuni politice puternice legate de alegerile parlamentare anticipate din 10 octombrie.
Hachd al-Chaabi, o coaliţie influentă de foşti paramilitari pro-Iran, contestă vehement rezultatele alegerilor.