22:34, 07.11.2024 • ACTUALITATE
Premierul Letoniei: „Dacă nu îl oprim pe Putin, el nu se va opri”
Premierul Letoniei, Arturs Karins, a declarat, joi, înaintea Consiliului European de la Bruxelles, că țările membre ale Uniunii Europene ar trebui să ia în considerare impunerea mai multor sancțiuni împotriva importurilor de petrol și cărbune din Rusia, pentru a încerca să oprească războiul din Ucraina.
Potrivit Reuters, șeful executivului leton a sublinat că dacă occidentul nu îl va opri pe Vladimir Putin, liderul rus nu o va face de unul singur.
„Sancţiunile în sectorul energetic sunt o modalitate de a opri fluxul de bani către cuferele războiului lui Putin”, a spus Karins înaintea Consiliului European de la Bruxelles.
„Cel mai logic loc pentru a avansa este în sectorul petrolier şi în cel carbonifer. Trebuie să îl oprim pe Putin, pentru că dacă nu îl oprim noi, el nu se va opri”, a adăugat şeful executivului leton.