Orban a anunțat demiterea prefectului Capitalei, Gheorghe Cojanu. Traian Berbeceanu, printre posibilii candidați
Premierul Ludovic Orban a anunțat miercuri dimineață că prefectul municipiului București, Gheorghe Cojanu, va fi schimbat din funcție. Fostul comisar de poliție Traian Berbeceanu este printre „posibilii candidați”.
Orban a justificat că nu putea să anunțe de luni că îl va schimba din funcție pe prefectul Capitalei, pentru că urma o ședință importantă – cea a Comitetului pentru Situații de Urgență București,
„Eu nu puteam să anunţ decizia mea de a schimba prefectul Capitalei înaintea unei şedinţe fundamentale condusă de către prefectul Capitalei, a comitetului municipal pentru situaţii de urgenţă şi în condiţiile în care trebuiau implementate deciziile din legislaţie şi din hotărârea de Guvern privind starea de alertă. DA, am luat decizia de a-l schimba pe prefectul Capitalei. Joi, la şedinţa de Guvern, vom opera această modificare. Traian Berbeceanu este printre posibilii candidaţi pentru funcţia de prefect. Dacă sunt îndeplinite condiţiile legale iar omul are calităţile necesare pentru a ocupa o funcţie, îl sprijinim. Iar în ceea ce priveşte activitatea domnului Berbeceanu, este o activitate cunoscută, noi avem nevoie de un om corect, integru, hotărât”, a declarat Ludovic Orban.