Premierul Ludovic Orban a votat „pentru o Românie modernă, dinamică, care să fie respectată la nivel internațional”
Premierul Ludovic Orban s-a prezentat, duminică dimineață, la secția de votare de care aparține pentru a-și exercita dreptul constituțional. Liberalul a declarat că a votat pentru un plan de dezvoltare care să permită saltul pe care România îl merită.
„Astăzi este o zi decisivă pentru evoluția ulterioară a României. Românii au puterea să decidă în ce direcție se va îndrepta România. Îi invit pe toți românii să participe la această decizie fundamentală pentru viitorul României.
Am votat pentru dezvoltarea României. Pentru o României dinamică, modernă, care să fie respectată la nivel internațional. Am votat pentru reforme substanțiale, de asemenea, pentru un plan de dezvoltare care să permită saltul pe care România îl merită.
Mi-am exercitat dreptul de vot. Îi asigur pe români că măsurile de protecție sanitară care au fost instituite sunt respectate și nu există risc de contaminare dacă aceste reguli sunt respectate. Mergeți cu încredere la vot. Folosiți-vă puterea pe care o aveți. Nu se întâmplă în fiecare zi, ci o dată la patru ani”, a declarat Orban.