Premierul Nicolae Ciucă scapă de acuzația de plagiat. Fapta s-a prescris
Parchetul General a dispus clasarea dosarului penal în care premierul Nicolae Ciucă era acuzat că a plagiat în teza sa de doctorat. Dosarul a fost deschis în urma acuzațiilor aduse de jurnalista Emilia Șercan.
Potrivit AGERPRES, ca urmare a unui răspuns primit din partea Parchetului General, pentru infracțiunea prevăzută de art.197 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 republicată – fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie – fapta s-a prescris, iar în cazul infracţiunii de uz de fals în formă continuată, procurorii au constatat că „fapta nu există”.
„Dosarul penal a fost soluţionat prin ordonanţă de clasare la data de 15 martie 2023, după cum urmează: clasarea cauzei cu privire la infracţiunea prevăzută de art.197 alin.1 din Legea nr.8/1996 republicată (fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale (art.16 alin.1 lit.f Cod de procedură penală); clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art.323 Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu există (art.16 alin.1 lit.a Cod de procedură penală)”, se arată în răspunsul Parchetului General.
Dosarul a fost deschis în februarie 2022, iar ancheta penală a blocat mai bine de un an cercetarea tezei de doctorat de către Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.