Președinta POT: post cu apă… pentru mizeriile cu algoritmi – ipocrizia la putere în noul Parlament

Cumva, între spiritele naive ale celor care încă mai cred în schimbare și cele cinic-realiste care votează să nu piardă puținul pe care îl au, politica românească găsește mereu loc și pentru o doză sănătoasă de ipocrizie grotescă. Ceva mai absurd decât o „politiciană” care își începe ascensiunea politică prin algoritmi manipulatori și își încheie campania printr-un post cu apă, pentru „a mulțumi divinității”, nu cred că s-a văzut recent. Și totuși, România 2024 ne demonstrează că e loc de mai mult.

Dumnezeu și TikTok-ul: parteneriat strategic?

Faptul că tehnologia avansată poate fi folosită pentru manipulare electorală nu mai e o surpriză. Însă să pui „mânăria digitală” sub un halou de sfințenie e o artă aparte. Cum altfel decât printr-un post public anunțat pe rețelele sociale, care să îți curețe imaginea? Nu contează că echipa ta de campanie s-a folosit de toate trucurile posibile – de la clipuri motivaționale false până la comentarii „sponsorizate” cu un vibe de autenticitate fabricată. Nu contează că mesajul tău politic nu are fundament, iar „viziunea” ta pentru România e o iluzie ambalată în gif-uri.

Ce contează e că acum ai postat despre „recunoștință” și „credință”, iar oamenii trebuie să creadă că ești mai pură decât sfinții din icoane.

Postul cu apă ca simbol al unui paradox politic

Postul înseamnă, prin definiție, purificare. Înseamnă smerenie, sacrificiu, o reîntoarcere către esența spirituală. Ce legătură are însă acest gest cu ceea ce ai câștigat prin algoritmi și tehnologii pline de intenții murdare? Cum se împacă rugăciunea cu clipurile care au făcut milioane de vizualizări, promovând mesaje construite de echipe de marketing digital, nu de convingeri reale?

E ca și cum un hacker s-ar ruga să fie absolvit de păcatul intruziunii, fiindcă a avut grijă să lase un mesaj drăguț pe desktopul victimelor.

Cine votează asemenea ipocrizie?

Răspunsul e simplu: cei care încă mai confundă forma cu fondul. Alegătorul care crede în „post cu apă” este același care a fost atras de mesajele de campanie fără substanță. Este cel care nu întreabă „Ce ai făcut?”, ci doar „Cum mă faci să mă simt?”. Și dacă îi spui că ești de partea lui Dumnezeu, e suficient. Restul sunt detalii.

Acesta este votul captivității mentale. Un vot care nu vine din prostie, ci dintr-o lipsă cronică de educație civică, socială și politică. Este votul oamenilor care nu știu ce întrebare să pună, pentru că nici măcar nu li s-a spus că ar trebui să întrebe ceva.

Întrebarea care rămâne

Nu este o problemă că politicienii folosesc tehnologia. Problema apare când tehnologia devine un vehicul pentru minciună, iar spiritualitatea, o perdea de fum pentru manipulare. Dar adevărata întrebare este alta: unde ne oprim?

Astăzi avem algoritmi care generează emoție, mâine vom avea inteligență artificială care câștigă alegeri. Și în spatele tuturor acestor unelte, vom avea mereu aceleași personaje care vor posti „cu apă”, sperând să spele mizeria care i-a adus la putere.

Poate că Dumnezeu iartă, dar algoritmii nu uită.

Și nici istoria. Iar generațiile care vor veni nu vor judeca posturile cu apă, ci faptele pe care acest ”post” le-a ascuns. Și atunci, singura rugăciune posibilă va fi să nu fim prea târziu iertați.

Adevărații algoritmi suntem noi. Cei lăsați deoparte în acest joc al ipocriziei supreme. Problema pentru ”oamenii tineri” e că noi, fraierii, nu vom uita niciodată cum s-au strecurat în Parlament.

Și… să vezi ce de-a posturi vom ține. Împreună. Cum ”se cuvine”.