Preşedintele Academiei, Ioan-Aurel Pop: Propunerile privind legile educaţiei nu aduc vreo perspectivă clară de îmbunătăţire
Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat, miercuri, că proiectele de lege ale învăţământului nu aduc vreo „perspectivă clară” de îmbunătăţire a domeniului, propunerile avansate aflându-se „într-o fundătură”.
„Din păcate, problemele acute nu s-au schimbat, chiar dacă ni se promit nişte legi noi ale educaţiei şi cercetării, aţi văzut în ce fundătură se află ele în acest moment, propunerile. Şi deci nu s-a rezolvat. Ele, aceste propuneri, nu aduc, după părerea mea, vreo perspectivă clară de îmbunătăţire”, a spus Pop, în deschiderea unei sesiuni ştiinţifice dedicate Zilei Limbii Române, desfăşurată în Clubul Academicienilor.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că proiectele de lege ale învăţământului preuniversitar şi superior, elaborate în concordanţă cu Raportul „România Educată”, vor intra în curând în circuitul de avizare.
Cîmpeanu a precizat că după integrarea observaţiilor entităţilor avizatoare va exista a treia formă a proiectelor de lege, după prima formă, lansată în dezbatere, şi a doua după includerea amendamentelor primite în perioada de dezbatere publică şi considerate „acceptabile”.
Ministrul a explicat că la începutul lunii septembrie vor intra în Guvern pentru adoptare, proiectele urmând să fie ulterior avansate Parlamentului.