Președintele Biden: intervenție chirurgicală pentru extirparea unei ”mici” leziuni canceroase a pielii
Președintele Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, a fost operat, în luna februarie, pentru o ”mică” leziune a pielii, care s-a dovedit canceroasă după examinare, a anunțat medicul său, transmite BFMTV.
Acesta a mai precizat că ”toate țesuturile canceroase au fost eliminate cu succes”.
Leziunea canceroasă, detectată și extirpată în cadrul examenului medical de rutină al președintelui american, este un ”carcinom bazocelular” și nu are tendința de a se extinde sau de a provoca metastaze, a explicat medicul într-un raport făcut public de Casa Albă.
Aceasta îl deosebește de formele de cancer al pielii ”mai grave”, cum ar fi melanomul, a mai adăugat Kevin O’Connor, care a mai făcut cunoscut faptul că locul unde se afla leziunea ”s-a cicatrizat bine”.
La finalul vizitei medicale din 16 februarie, medicul a amintit că Joe Biden ”a petrecut mai mult timp la soare în tinerețe” și că, înainte de a fi președinte, fusese operat pentru leziuni canceroase.
Medicul Kevin O’Connor concluziona, la finalul vizitei medicale, că președintele în vârstă de 80 de ani, care intenționează să candideze pentru al doilea mandat la alegerile prezidențiale din 2024, era în stare bună de sănătate și ”apt” pentru a-și îndeplini atribuțiile.