Preşedintele Camerei Deputaţilor şi premierul au discutat cu preşedintele Parlamentului Estoniei despre situaţia de securitate din regiune
reşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi premierul Nicolae Ciucă, aflaţi în vizită în Japonia, au avut o întrevedere, luni, cu preşedintele Parlamentului Estoniei, Juri Ratas, cu care au discutat despre situaţia de securitate din regiune, a informat Guvernul.
Întrevederea a avut loc la Tokyo, în contextul participării la funeraliile de stat organizate marţi în memoria fostului prim-ministru nipon Shinzo Abe.
Potrivit unui comunicat transmis de Executiv, premierul a apreciat relaţiile bilaterale româno-estoniene, pe care le-a calificat drept „foarte bune”, subliniind că acestea sunt bazate pe valori şi interese comune şi se află în continuă extindere şi diversificare.
„Angajamentul preşedintelui Ratas, atât ca prim-ministru al Estoniei, cât şi ca preşedinte al Riigikogu (Parlamentul estonian), are o contribuţie deosebită la dezvoltarea relaţiilor bilaterale. Coordonarea intereselor României şi Estoniei în cadrul Uniunii Europene şi NATO este armonios completată de cooperarea într-o serie de formate regionale precum Iniţiativa Celor Trei Mări şi B9”, a afirmat Ciucă, citat în comunicat.
Discuţiile s-au axat asupra situaţiei de securitate din regiune. Prim-ministrul Ciucă a menţionat sprijinul politic, economic şi umanitar acordat de România Ucrainei şi Republicii Moldova, precum şi contribuţia ţării noastre la securitatea regională şi la consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO, cu precădere pe Flancul estic.
Un alt subiect abordat a fost cel al energiei, evidenţiindu-se necesitatea creşterea rezistenţei acestui sector prin obţinerea independenţei energetice. Nicolae Ciucă a subliniat că România sprijină o abordare comună pentru securitatea aprovizionării în UE şi necesitatea unor măsuri pro-active coordonate, precizează Guvernul.
S-a agreat, totodată, continuarea acţiunilor de dezvoltare a cooperării economice şi de încurajare a investiţiilor reciproce. Premierul Ciucă a menţionat că România apreciază participarea la Centrul de excelenţă pentru apărare cibernetică cooperativă NATO din Tallinn şi este interesată de experienţa Estoniei în sectorul digital.
Conform comunicatului citat, preşedintele Parlamentului Estoniei, Juri Ratas, a apreciat relaţiile bilaterale în continuă dezvoltare şi contribuţia României la garantarea securităţii regionale şi întărirea Flancului estic al NATO.