Președintele CMR: La o urgență cu risc vital, medicii trebuie să intervină!

Publicat: 18 nov. 2024, 09:08, de Magda Marincovici, în SOCIAL , ? cititori
Președintele CMR: La o urgență cu risc vital, medicii trebuie să intervină!

Președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof.univ. dr. Cătălina Poiană, a precizat că, în cazul unei unei urgențe ”cu risc vital”, medicii au obligația să intervină, existând reglementări în acest sens.

Declarația prof. univ dr. Poiană vine în urma decesului unui adolescent de la SPitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu.

”Îmi place să cred că acest caz de la Târgu Jiu este o problemă izolată şi că nu poate să reprezinte o problemă generalizată. Este nevoie întotdeauna de reglementări mai bune, dar în acelaşi timp există, la ora actuală, suficiente reglementări care să demonstreze faptul că medicii din România îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu competenţa specialităţii pe care au dobândit-o, (…) au obligaţia să intervină, atunci când este vorba despre o urgenţă majoră, care pune viaţa în pericol, deci, cu risc vital, situaţie în care îşi pot depăşi aceste competenţe. Acest lucru este prevăzut clar în Legea 95 (…) în Codul deontologic al medicilor (…) este prevăzut că situaţia în care medicul îşi poate depăşi competenţele este când cu bună-credinţă intervine într-o condiţie de urgenţă, care este ameninţătoare de viaţă sau cu risc vital (…) formularea este cu risc vital”, a spus prof. univ. dr Cătălina Poiană.

Președintele CMR a subliniat că, așa cum este reglementat în Legea nr.95, ” medicul sau medicina este o profesie liberală, în care medicul are independenţa de a decide conduita care trebuie să fie întotdeauna în favoarea pacientului şi spre binele pacientului”.

Prof. Cătălina Poiană a menţionat că Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a solicitat Colegiului Medicilor din România un punct de vedere privind intervenţia chirurgilor generalişti.

„În adresa respectivă este precizat faptul că la Târgu Jiu există un compartiment de chirurgie pediatrică, în cadrul uneia dintre secţiile de chirurgie, în care sunt doi medici, ambii în concedii, unul de boală, unul fără plată, şi există însă totuşi în ambulatoriul integrat al spitalului, cu un contract de muncă, nu am înţeles din scrisoare exact şi am cerut lămuriri suplimentare, care e forma de angajare a acelui medic, care este într-adevăr chirurg pediatru”, a precizat  prof. Cătălina Poiană.

La Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu un adolescent în vârstă de 16 ani din comuna Scoarța a decedat, medicul chirurg și medicul din UPU care ar fi trebuit să intervină pentru salvarea pacientului fiind amendați cu câte 3.000 de lei.

În acest caz, Colegiul Medicilor din Gorj s-a autosesizat, iar polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.