Preşedintele CE, Charles Michel: „Trebuie să închidem toate portiţele de scăpare”
Liderii Uniunii Europene se confruntă cu presiuni din ce în ce mai mari pentru a sancţiona exporturile de energie din Rusia, după acuzaţii potrivit cărora trupele ruse au comis atrocităţi şi crime de război în Ucraina.
Comisia Europeană propune interzicerea importurilor de cărbune din Rusia, ca parte a unui amplu pachet de sancţiuni, al cincilea impus împotriva Rusiei de la invazia în Ucraina. Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a spus Parlamentului European că, mai devreme sau mai târziu, tot va fi nevoie de măsuri care să vizeze exportul de petrol şi gaze naturale al Rusiei.
Presiune maximă asupra Kremlinului
„În prezent, trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a opri aceste atrocităţi. Am înăsprit sancţiunile pentru a menţine şi pentru a exercita presiune maximă asupra Kremlinului.
Trebuie, însă, să închidem toate portiţele de scăpare, trebuie să acţionăm asupra oricărei încercări de a ocoli sancţiunile şi suntem pregătiţi să înaintăm rapid şi să aplicăm noi sancţiuni coordonate”, a declarat Charles Michel, potrivit BBC.