Preşedintele INS: Declinul demografic duce la dezechilibre între cele trei categorii mari de vârstă

Publicat: 30 sept. 2022, 17:00, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Preşedintele INS: Declinul demografic duce la dezechilibre între cele trei categorii mari de vârstă
statisticaINS

Declinul demografic duce la dezechilibre între cele trei categorii mari de vârstă, a atras atenţia, vineri, preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei.

„Nu numai că avem un declin demografic, dar, în viziunea mea, problema nu este reducerea populaţiei, ci crearea unor dezechilibre mari între cele trei grupe mari de persoane – până la 14 ani, între 15 şi 64 de ani şi peste 65 de ani, dacă avem în vedere strict ceea ce înseamnă spaţiul economic”, a afirmat Tudorel Andrei, la conferinţa naţională „Bune practici pentru o bătrâneţe frumoasă”.

El a semnalat discrepanţele foarte mari între judeţe în ceea ce priveşte declinul demografic, mai ales la nivelul ultimilor 10 ani.

„Dacă avem în vedere populaţia după domiciliu suntem aproape 22 de milioane. (…) Din punct de vedere al rezidenţei, cei care sunt în ţară şi cei care sunt plecaţi în străinătate, dar mai puţin de un an, suntem 19 milioane”, a explicat preşedintele INS.

Potrivit acestuia, anul acesta s-au înregistrat circa 170.000 de naşteri, cu mult mai puţine decât în perioada de dinainte de 1989.

Tudorel Andrei a precizat că declinul demografic s-a înregistrat pe fondul migraţiei şi al numărului mai mic de naşteri raportat la cel al deceselor.

Preşedintele INS a semnalat că a crescut foarte mult vârsta medie a populaţiei în România. „Dacă la începutul anilor ’90 vârsta medie era în jur de 34 de ani, s-a ajuns acum ca vârsta medie a populaţiei să fie de peste 42 de ani”, a informat el.

Fundaţia Regală Margareta a României a organizat vineri cea de a VI-a ediţie a conferinţei naţionale „Bune practici pentru o bătrâneţe frumoasă”.