Președintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori în memoria victimelor de la Colectiv (video)
Preşedintele Klaus Iohannis a depus, ca în fiecare an, o coroană de flori în memoria victimelor incendiului de acum 5 ani de la Clubul Colectiv.
Klaus Iohannis va promulga astăzi și legea privind acordarea de tratament medical pe toată durata vieţii supravieţuitorilor tragediei de la Colectiv.
„Cu siguranţă că lucrurile s-au schimbat şi am învăţat ceva, cel puţin politicienii mai responsabili au învăţat ceva de aici. Vineri se împlinesc cinci ani de la tragedia de la Colectiv şi exact vineri, când se împlinesc cinci ani, voi promulga legea care permite extinderea perioadei pentru cei care au avut de suferit”, a anunţat şeful statului într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.
Pe 14 octombrie, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat un proiect potrivit căruia cheltuielile aferente oricăror tratamente, în ţară sau străinătate, ale persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma incendiului de la Clubul Colectiv vor fi plătite din bugetul Ministerului Sănătăţii pe toată durata vieţii acestora.
64 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma tragicului eveniment petrecut în seara de 30 octombrie 2015 la Clubul Colectiv din Bucureşti, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea concertul de lansare a unui nou album. Incendiul izbucnit în timpul concertului din cauza unor artificii s-a extins rapid.