Preşedintele PNL Bucureşti: Greva de la STB – imorală, penală şi politică

Publicat: 22 ian. 2022, 16:01, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Preşedintele PNL Bucureşti: Greva de la STB - imorală, penală şi politică
Ciprian Ciucu_INQUAM_Photos_George_Calin

Preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, consideră că greva de la STB este „imorală, penală şi politică”, solicitând PSD excluderea din partid a preşedintelui Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu.

Într-o postare, sâmbătă, pe Facebook, liderul liberal a scris că greva de la Societatea de Transport Bucureşti este „imorală”, pentru că a fost declanşată odată cu apariţia raportului de audit, care arată, pentru prima dată, că STB este „furată” de 30 de ani. „Directorul tocmai centralizase anumite decizii (ore suplimentare, piese, carburanţi, etc.) pentru a reduce risipa şi furtişagurile. Toată această situaţie a fost patronată de sindicatele postdecembriste şi tolerată de primari”, a afirmat Ciprian Ciucu.

Potrivit primarului Sectorului 6, greva de la STB este „penală” având în vedere că „oamenii sindicalistului Vasile Petrariu îi ameninţă pe şoferii care vor să respecte legea şi să reia lucrul” şi că autobuze au fost „vandalizate„, iar şoferii „bruscaţi„.

Greva de la STB este „politică”

De asemenea, în opinia lui Ciprian Ciucu, greva de la STB este „politică”, Vasile Petrariu fiind recrutat pe listele PSD. „Ar mai fi orchestrat el această grevă împotriva unui primar din partidul său? Nu. Bucureştiul, bugetul PMB a ajuns unde este şi din cauza subvenţiei imense, subvenţie din care se hrăneşte de 30 de ani un întreg sistem parazitar, deghizat în haine sindicale. La prima mişcare în care se încearcă oprirea risipei şi de creştere a eficienţei, oamenii sunt mobilizaţi fix împotriva echipei care îşi asumă stoparea furturilor”, susţine primarul Sectorului 6.

El a subliniat că o hotărâre de instanţă de judecată este lege. „Cer PSD să se delimiteze de Petrariu, să îl excludă din partid şi să nu îi mai alimenteze acestuia ego-ul de vătaf care a controlat zeci de ani cea mai mare societate din Bucureşti”, a adăugat Ciprian Ciucu.