Președintele PNL București: „O competiție PNL și USR-PLUS ar conduce la o nouă victorie a PSD”
Violeta Alexandru, președintele PNL București, avertizează că disputele tot mai frecvente dintre Alianța USR – PLUS și PNL nu fac bine decât social – democraților, care ar putea câștiga, în acest context, viitoarele alegeri locale ori parlamentare.
„Este evident pentru oricine că, în actualul context politic bucureștean, o competiție între PNL și USR-PLUS fundamentată pe orgolii ar conduce la o nouă victorie a PSD. Ar fi o tragedie. Să nu uităm: PSD a falimentat Capitala, ne-a lăsat datorii care ne costă enorm astăzi. Doar coaliția unită a putut scoate PSD de la butoane în Capitală. Am avut dreptate. Cu orgolii, anul trecut Bucureștiul rămânea cu PSD și în Primăria Capitalei și peste tot. Am uitat cum a fost? Eu, nu. După bătălie mulți viteji se arată”, a transmis Alexandru.
Aceasta a oferit propriul ei exemplu, respectiv decizia de a nu candida anul trecut, din momentul ce erau șanse mai mari ca primăria generală a Capitalei să fie câștigată de Nicușor Dan
Fostul ministru al Muncii a atras atenția că nici exagerările nu fac bine.
„Cu declarații teribiliste gen „PNL ia toate sectoarele mâine”, nu convingem pe nimeni. Ba ne mai facem și de râs. Este specific celor care nu au fost în stradă să stea de vorbă cu bucureștenii să facă astfel de declarații triumfaliste, nerealiste”, susține Alexandru.