Președintele UDMR se declară deranjat de încălcarea înțelegerii politice legate de conducerea ANRE

Publicat: 20 apr. 2023, 11:20, de Cezar Amariei, în ESENȚIAL , ? cititori
Președintele UDMR se declară deranjat de încălcarea înțelegerii politice legate de conducerea ANRE

Pierderea postului de vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a nemulțumit profund conducerea UDMR, mai ales că s-ar fi convenit în urmă cu șase luni ca fiecare grupare politică să-și păstreze funcția.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că l-a deranjat ce s-a întâmplat, dar nu neapărat pentru funcție.

„Dacă îi întrebi pe oameni, mulți nu știu ce înseamnă ANRE. Există sau ar trebui să fie o cutumă, dincolo de înțelegerile scrise pe hârtie și ar trebui să funcționeze. Am înțeles că sunt niște probleme în PNL, niște tensiuni, dar nu le vei rezolva așa.

Povestea este mai veche. Acum jumătate de an, când noi am prelungit mandatul celor de la ANRE, a fost o înțelegere că fiecare își va păstra funcția în conducerea ANRE. Am mers cu această idee în momentul în care au fost niște discuții, însă am simțit că se schimbă situația.

Ieri (marți, n.r.), înainte de masă, am discutat că se vrea ca toate cele patru posturi să fie doar pentru PNL și PSD. Într-o astfel de situație, bineînțeles, când doar parțial se reînnoiesc posturile, se poate discuta, dar nu a fost cazul.

Poți să spui: mergem doi la PSD, unu la PNL, unu la UDMR. Eu, în ultima instanță, aș fi acceptat și o poziție non-executivă, fiindcă vorbim de două poziții din executiv și două poziții din bordul mare, dar nici acolo nu am avut loc. Asta a fost. Pe scurt, eu spun lucrurilor pe nume”, a declarat Kelemen Hunor pentru Gândul.

Vicepreședintele Zoltan Nagy Bege (UDMR) a fost înlocuit de Gabriel Andronache (PSD), actualul director al Transelectrica, motiv pentru care UDMR a lipsit de la vot.

Senatorul Lorant Antal a dat însă asigurări că demersul nu are legătură cu funcționarea coaliției de PSD-PNL-UDMR.