Prețul la grâu care îi sperie pe fermieri: „Este strigător la cer”, spune Ștefan Muscă
Spre deosebire de alți ani, când traderii începeau să avanseze oferte pentru recolta din noul an către fermieri încă din decembrie, în 2024, s-a întârziat mult. De fapt, sunt prea puțini fermierii care au fost contactați. Prețul oferit, însă, este departe de așteptările agricultorilor, care spun că este imposibil să mai continue în aceste condiții.
Fermierii sunt debusolați de-a dreptul, pentru că nu s-au mai întâlnit cu o astfel de situație, iar problemele lor pornesc, în primul rând, de la schimbările climatice, explozia costurilor de producție pe fondul războiului din Ucraina, precum și mărfurile intrate din Ucraina.
„Astăzi a venit un comerciant la mine în fermă să fac contract la grâu, mi-a dat 70 de bani/kg de grâu. Este strigător la cer, cred că este ultimul an din viața noastră de fermieri, vom pune lacătul și ne vom orienta către altceva, dacă vom mai avea posibilitatea să ne îndreptăm către altceva. În rest, nimeni nu va face nimic pentru noi, vom fi condamnați la pieire, ne vor lua tot. La 0,7 lei /kg de grâu, indiferent cât ți-ai da interesul, cât ai face, cât ai investi în el, n-ai cum să mai poți să fii salvat”, spune Ștefan Muscă, un fermier din Teleorman.
În prezent, porumbul se vinde cu circa 72-73 de bani pe kilogram, în timp ce grâul ajunge la 82-83 de bani pe kilogram, potrivit datelor din piață. Un preț dezastruos, spun fermierii, iar, din păcate, tendința este în continuare de scădere.
Cereale din Ucraina, faliment pentru fermierii români
Fermierii români susțin că una din cauzele dezastrului în care se află constituie mărfurile din Ucraina. Autoritățile române au declarat de multe ori că aceste cereale doar tranzitează România și nicidecum nu rămân în țară, însă, realitatea din piață dovedește contrariul. Până la urmă, cam toată lumea a profitat de aceste cereale ieftine aduse din Ucraina, de la fermieri și până la procesatori.
„Cine a achiziționat cereale din Ucraina? Toți, toată lumea: și fermieri și procesatori și industria de furajare, comercianții au cumpărat aceste mărfuri, toată lumea. Fermierul care a cumpărat a amestecat cu marfă românească și a vândut la alt preț, pentru că a luat la preț de discount, cu 100-120 euro pe tonă. Procesatorul a venit cu materia primă și și-a mărit astfel marja operațională, comerciantul în mod identic și așa mai departe”, a declarat recent la AgroTv Cezar Gheorghe, analist expert și consultant pentru comerțul cu cereale.
Acesta susține că, de la 1 mai 2023 (când s-a interzis importul de marfă ucraineană) și până în prezent, au tranzitat România volume de 15,8 milioane de tone de cereale, iar în total, din 15 martie 2022 și până la acest moment, este vorba de 34,8 milioane de tone de marfă ucraineană.
Mai mult de atât, Cezar Gheorghe susține că, de la 1 mai 2023 de când a fost interzis importul de marfă ucraineană, „noi am importat 1,25 milioane de tone de tone – grâu, porumb, rapiță și ulei de floarea soarelui (nesupus restricțiilor la import)”. O realitate negată de autorități, însă, ca să nu mai vorbim de modul în care se aplică măsurile cu privire la supravegherea tranzitului de mărfuri intrate din Ucraina.