Prietenii lui Ceaușescu ne-au rămas la suflet: Senegal, Tanzania, Mauritania și Etiopia, pe lista țărilor prioritare pentru România
Mai multe state din Africa ne-au rămas prietene chiar dacă regimul Ceaușescu a dispărut de aproape 35 de ani, conform unui document oficial.
Senegal, Mauritania, Tanzania și Etiopia sunt prezente pe lista statelor prioritare pentru România în documentul Programul multianual strategic de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară 2024-2027 ce va fi aprobat azi în ședința Executivului.
Sursa amintită explică pe îndelete de ce respectivele state africane reprezintă prioritate de prim rang a politicii externe a României:
Senegal este un stat stabil care se remarcă prin deschidere la reformă și dialog cu partenerii occidentali. Evoluțiile interne recente au demonstrat existența unei societăți civile robuste și a instituțiilor naționale capabile să gestioneze tensiunile interne. Partener tradițional al României (și al Uniunii Europene) în Africa de Vest francofonă, Senegalul este deschis față de cooperarea cu partenerii externi pentru derularea de proiecte menite să contribuie la gestionarea provocărilor structurale socio-economice.
21 septembrie 1973. Întâlnire oficială a lui Nicolae Ceaușescu cu Leopold Sedar Senghor, primul președinte al Senagalului
În pofida volatilității regionale, Mauritania este un stat stabil, partener esențial al Uniunii Europene și al NATO în arhitectura de securitate din regiunea Sahel, inclusiv în lupta împotriva fenomenului terorist și a migrației ilegale. În ultimii ani s-a constatat voința politică a autorităților mauritaniene de a întreprinde reforme care să contribuie la îmbunătățirea serviciilor de bază pentru cetățeni, la reducerea inechităților sociale și la asigurarea bunei guvernări; în acest context, susținerea partenerilor internaționali pentru agenda de reforme a Mauritaniei poate avea un real rol catalizator.
Tanzania este unul din statele africane sub-sahariene care au cunoscut o dezvoltare stabilă în ultimele decenii, devenind punct referențial pentru susținerea proceselor de stabilizare politică și securitară în Africa de Est. Statul tanzanian este un partener important în Africa și beneficiază de un prestigiu continental, cu o performanță în ceea ce privește respectarea drepturilor omului. Tanzania este în proces de revizuire a politicii sale externe, sens în care își extinde interesul către Europa de Est și caută să identifice parteneri cu care să dezvolte cooperări sectoriale, cu accent pe domeniul economic, inclusiv atragerea de investiții publice sau private. Din această perspectivă, există un interes deosebit pentru revitalizarea relației bilaterale cu România, consolidarea dialogului politic și realizarea de transferuri de expertiză în domeniul formării profesionale în sectoare precum IT, securitate cibernetică, orașe inteligente/smart, pescuit, medicină și farmacie.
Tanzania apărea la un moment dat cu o datorie veche de 99 mii de dolari către România, sumă care își are izvorul din relațiile lui Nicolae Ceaușescu cu această țară.
Etiopia exercită un rol politic şi operațional important în planul securității africane, cu precădere în Cornul Africii, fapt pentru care este un partener important al Uniunii Europene în regiune. În ultimii ani, Etiopia a cunoscut un parcurs impresionant, însă tranziția extrem de complexă necesită acompanierea atentă a comunității internaționale, inclusiv prin proiecte dedicate dezvoltării socioeconomice a țării.
Pe cine mai găsim pe lista statelor prioritare
Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Serbia, Albania și Palestina.
Republica Moldova constituie o prioritate de prim rang a politicii externe a României, țara noastră susținând activ eforturile de integrare europeană a Republicii Moldova și programul de reforme democratice, în baza Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova și având ca fundament comunitatea de limbă, istorie și cultură cu Republica Moldova, precum și viziunea spațiului comun din perspectiva integrării europene.
Astfel, Republica Moldova reprezintă beneficiarul principal al politicii României de cooperare internațională pentru dezvoltare, consolidarea Fondului de Democratizare și Dezvoltare Sustenabilă pentru Republica Moldova, prin sporirea fondurilor alocate pentru activitățile de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară, constituind o prioritate a Guvernului României.
Activitățile de cooperare internațională pentru dezvoltare care vor fi derulate de România în Republica Moldova vor viza domeniul educației, consolidarea independenței mass-mediei, a caracterului pluralist și liber al acesteia, consolidarea societății civile, consolidarea rezilienței sectorului energetic, reforma și modernizarea administrației publice, lucrările publice și infrastructura, sănătatea, promovarea egalității de șanse, protecția minorităților și a grupurilor vulnerabile, dezvoltarea instituțiilor sociale, stimularea creșterii economice, afacerile interne, consolidarea statului de drept.
România s-a situat alături de Ucraina încă de la începutul războiului de agresiune al Federației Ruse, acționând în deplină solidaritate cu statul și poporul ucrainean. Susținerea demersurilor Ucrainei cu privire la integrarea europeană s-a aflat constant pe agenda de politică externă a României, justificând astfel prioritatea acordată Ucrainei în politica României de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară. Dată fiind situația actuală din Ucraina și implicarea substanțială a României în sprijinirea acesteia, susținerea acordată de statul român va rămâne una cuprinzătoare, utilizarea palierului de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară reconfirmând angajamentul diversificat al țării noastre în sprijinul Ucrainei.
Având în vedere experiența României de fost stat candidat la Uniunea Europeană, asistența bilaterală pentru Ucraina se va concentra pe reconstrucție și sprijinirea parcursului european al Ucrainei. În acest sens, sunt vizate domenii precum statul de drept, aplicarea şi respectarea valorilor şi principiilor Uniunii Europene, implementarea acordurilor de liber schimb cu Uniunea Europeană, reforma administrației publice, dezvoltarea socio-economică, consolidarea societății civile, reducerea riscurilor la dezastre şi consolidarea managementului în caz de dezastre, educație şi formare profesională, agricultura, siguranța alimentară, creșterea rezilienței, prevenirea şi combaterea corupției şi criminalității organizate.
Relațiile dintre România și Georgia cunosc o dinamică susținută a contactelor bilaterale și a cooperării concrete, pe fondul accelerării parcursului european și euroatlantic al Georgiei și a semnării Parteneriatului Strategic dintre cele două state. De asemenea, cooperarea sectorială în domenii precum energia, transporturile sau digitalizarea, atât în plan bilateral, cât și în formate multilaterale, conferă substanță dezvoltării relațiilor dintre România și Georgia.
Prioritizarea Georgiei în cadrul politicii de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară reprezintă o dovadă de continuitate a sprijinului acordat de către România în contextul grav de securitate din regiunea Mării Negre, pe fondul agresiunii militare ruse din Ucraina și a conflictelor prelungite din regiunea Caucaz. Astfel, contribuția României va viza asistența pentru integrare europeană, racordarea la proiectele Uniunii Europene, reducerea riscurilor la dezastre şi consolidarea managementului în caz de dezastre.
În Serbia vor fi vizate cu precădere domeniile aferente parcursului european al statului vecin, având ca obiectiv principal consolidarea proceselor de bună guvernanță prin acordarea de expertiză și finanțare. Proiectele vizate vor urmări atât un impact socio-economic și transfrontalier semnificativ asupra creșterii calității nivelului de trai, cât şi domeniile educațional, cultural şi mediu.
În relația cu Albania este avută în vedere, cu prioritate, sprijinirea administrației publice locale, prin implementarea de proiecte relevante pentru eforturile de integrare europeană (inclusiv implementarea aquis-ului), care să genereze, totodată, oportunități pentru diversificarea și consolidarea cooperării bilaterale, cu precădere în domeniul economic, educațional și cultural.
Dezvoltarea cooperării cu Palestina pe diverse paliere face parte din angajamentul României de consolidare a instituțiilor palestiniene, obiectiv prioritar în această relație. În mod tradițional, România a contribuit de o manieră activă la procesul de consolidare instituțională și dezvoltare economică a Palestinei, în diverse domenii de interes pentru autoritățile de la Ramallah, ca parte a sprijinului tradițional pentru promovarea soluției celor două state, ca unică soluție viabilă pentru avansarea unei păci juste și de durată în Orientul Mijlociu.