Prima aterizare a unor astronauți pe timp de noapte, după jumătate de secol
Patru astronauți au revenit pe Pământ după o misiune pe la Stația Spațială Internațională, în prima aterizare pe timp de noapte a NASA după 53 de ani, relatează BBC. Astronauții au zburat cu capsula Crew Dragon a SpaceX și au aterizat în Panama City, Florida.
Echipajul, format din trei astronauți ai NASA și unul de la agenția spațială japoneză Jaxa, a petrecut aproape șase luni în spațiu. Ei ar fi trebuit să părăsească ISS mai devreme, dar plecarea lor a fost întârziată din cauza vremii nefavorabile din Florida. Zborul a durat aproximativ 6 ore și jumătate.
„Echipele navei de recuperare Go Navigator, inclusiv două bărci rapide, sunt acum în proces de securizare a echipajului Dragon și de asigurare a navei spațiale în condiții de siguranță”, a anunțat NASA într-un comunicat, conform Digi24.
Echipajul va trece printr-un control medical înainte de a zbura de la Pensacola, Florida la Houston, Texas, a adăugat agenția spațială.
Ultimul echipaj al NASA care a aterizat pe Pământ noaptea a fost Apollo-8 – prima misiune umană spre Lună, care s-a întors pe 27 decembrie 1968.
Aceasta a fost prima misiune de transport, dus-întors, realizată de o capsulă fabricată de SpaceX, compania lui Elon Musk, devenită partener al NASA. Capsula SpaceX va fi recondiționtă și folosită pentru alte misiuni.