Prima consecință a scandalului de la TNB: Moțiune simplă împotriva ministrului Culturii
Uniunea Salvați România a depus, astăzi, moțiune simplă împotriva ministrului Lucian Romașcanu, ca urmare a refuzului ministrului Culturii de a-l demite de urgență pe directorul interimar al Teatrului Național București. Acesta este considerat „responsabil de implicarea reputatei instituții de cultură în acțiuni repetate de propagandă rusească”, se arată într-un comunicat de presă transmis de USR.
„Domnul Lucian Romașcanu, în loc să-și asume și să rezolve o problemă punctuală, merge mai departe și ține în brațe un om al propagandei pro-Moscova, pro-Putin, anti-UE, anti-NATO. De aceea, USR a depune moțiunea simplă intitulată «Libertate artistică? Da! Propagandă pro-Moscova și anti-UE în instituții publice? Niciodată!», îndreptată împotriva ministrului Romașcanu. Nu se poate ca din cea mai importantă instituție de cultură din România să se facă propagandă activă, prin material publicitar, anti-UE, anti-NATO, pro-Putin, pro-Kremlin”, declară deputatul USR Iulian Bulai, președintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaților.
În opinia grupării politice, ministrul PSD Lucian Romașcanu este și el vinovat, deoarece l-a numit în funcție pe actualul director interimar al Teatrului Național București.
„În timp ce teatre și muzee din întreaga țară se solidarizau cu victimele războiului de la granițele noastre, în timp ce însuși ministrul Romașcanu dădea declarații entuziaste despre susținerea artiștilor refugiați din Ucraina, directorul interimar al TNB refuza nu doar orice solidarizare, dar chiar și o proiecție a steagului ucrainean pe una din cele mai emblematice clădiri ale Bucureștiului. De ce? Pentru că poate. Ce face ministrul Culturii? Tace. În timp ce întreaga țară se luptă cu extremismul naționalist venit din Est, dinspre Moscova, directorul interimar al TNB programează un spectacol «găzduit», ținut de Dan Puric, actor angajat al teatrului, susținător declarat al dughinismului și putinismului, campion al pseudo-antiglobalismului și al naționalismului de extracție moscovită. Ce face ministrul Culturii? Se ascunde în spatele libertăților artistice. În timp ce întreaga Europă luptă împotriva propagandei anti-UE și anti-NATO, la Teatrul Național, sub ochii directorului interimar aflat în sală, se împart sute de exemplare gratuite dintr-o publicație naționalistă, antisemită, antieuropeană și pro-putinistă. Nu un exemplar, două, trecute pe sub mână, ci sute! Ce face ministrul Culturii? Așteaptă anchete, comitete și comiții”, arată USR în moțiune simplă depusă.
Refuzul ministrului Culturii de a-l demite pe cel pe care el însuși l-a numit este considerat de USR „un gest de sabotare a eforturilor naționale de solidarizare cu un întreg popor alungat din propriile case, de subminare a politicii Statului român în fața conflictului militar care ne amenință frontierele și de încălcare a angajamentelor României față de Uniunea Europeană și NATO”.