Prima monedă de 1 liră sterlină cu chipul regelui Charles al III-lea intră în circulaţie în Regatul Unit (Video)

Publicat: 20 aug. 2024, 17:01, de Autor: Alexandru Bogdan Grigoriev, în Internațional , ? cititori
Prima monedă de 1 liră sterlină cu chipul regelui Charles al III-lea intră în circulaţie în Regatul Unit (Video)
Foto: validawdreddy.pages.dev

Primele monede de 1 liră sterlină cu chipul regelui Charles al III-lea au intrat în circulaţie în Regatul Unit. Aproape trei milioane de monede cu noul design vor ajunge în buzunarele oamenilor şi în casele de marcat de pe întreg teritoriul ţării, săptămâna aceasta, prin intermediul oficiilor poştale şi al băncilor din Regatul Unit.

Moneda de 1 liră sterlină înfăţişează pe revers două albine, pentru a marca pasiunea regelui pentru ecologie şi natură, iar pe avers, efigia oficială a regelui Charles.

”Royal Mint a fabricat monedele puse în circulaţie pentru fiecare dintre monarhii Marii Britanii începând cu Alfred cel Mare şi este o onoare să anunţăm că moneda de 1 liră sterlină cu regele Charles este acum în circulaţie”, a spus Rebecca Morgan, directoarea pentru monede comemorative în cadrul The Royal Mint.

”Ştim că va stârni entuziasmul colecţionarilor şi al publicului, care se vor grăbi să-şi procure acest fragment de istorie’.

”Sperăm ca designul tuturor monedelor să stârnească conversaţii importante referitoare la conservarea acestor specii importante”, a mai spus ea.

Un total de 2,975 milioane de monede de 1 liră sterlină vor fi transmise băncilor şi oficiilor poştale urmând să circule alături de cele cu efigia răposatei regine Elisabeta a II-a, care vor fi retrase treptat, pe măsură ce se deteriorează sau se uzează.

Moneda de 1 liră sterlină este una dintre cele opt monede – de la 1 penny până la 2 lire sterline – cu design inspirat de flora şi fauna pentru a reflecta angajamentul regelui pentru conservarea mediului.

După lansarea monedelor comemorative cu portretul regelui, prima monedă Charles al III-lea cu design definitiv – moneda de 50 de pence, care înfăţişează un somon de Atlantic – a fost lansată în noiembrie 2023.

Restul modelelor, care vor fi introduse în conformitate cu cererea, sunt: moneda de 1 penny înfăţişează un pârş de alun, moneda de 2 pence – o veveriţă roşcată, moneda de 5 pence – o frunză de stejar, 10 pence – un cocoş de munte, 20 pence – un pufin şi 2 lire sterline cu florile naţionale – trandafir, narcisă, ciulin şi trifoi.

Bancnote cu portretul regelui au intrat în circulaţie în iunie, marcând prima dată când a fost schimbat suveranul pe bancnotele emise de Banca Angliei.