Prima victimă NATO a bombardamentelor rusești: casa unui bătrân din Tulcea
Prima victimă a bombardamentelor rusești pe teritoriul NATO este o casă din România situată la 200 de metri distanță de granița cu Ucraina. Cazul a ajuns și în presa americană.
Proprietarul casei, un fel de colibă acoperită cu stuf, fără apă curentă, este un pensionar în vârstă de 71 de ani din Plauru, un sat aflat în nordul județului Tulcea, situat în Delta Dunării foarte aproape de portul Ismail, pe care rușii l-au bombardat masiv în ultima perioadă.
Gheorghe Puflea dormea când rușii au început bombardamentele în zorii zilei de miercuri în portul Ismail. A crezut că este o furtună, mai întâi, dar după aceea și-a dat seama ce s-a întâmplat. Din cauza suflului exploziilor de pe malul celălalt al Dunării, geamurile casei s-au spart.
„La început am crezut că este o furtună. Părea un film de război chiar la ușa mea”, a declarat bătrânul pentru publicația The New York Times.
Publicația americană arată că „România, vecina NATO al Ucrainei, se află prea aproape de atacurile Rusiei în porturile dunărene”.
Ziariștii americani atrag atenția că este suficient ca o dronă sau o rachetă rusească să zboare la câțiva metri în afara cursului, adică să intre în spațiul aerian exclusiv al NATO, pentru a trage Statele Unite și aliații săi într-o confruntare militară directă cu Moscova.